Intră acum și în grupul de
Consilierii judeţeni suceveni au avut, luni, o dispută legată de programul de lucru al poliţiştilor care nu ar avea cum să participe la acţiunile Consiliului judeţean de verificare a autovehiculelor mari care circulă cu încărcătură mai mare decât cea permisă.
Discuţiile au început după ce unul dintre consilieri i-a reproşat preşedintelui CJ Suceava, Cătălin Nechifor, că nu a fost reabilitat drumul judeţean Frasin-Holda.
Preşedintele CJ Suceava a explicat că acest drum a fost reparat şi că dacă se doreşte reabilitarea, costurile sunt de peste un milion de euro pe kilometru şi că lungimea acestui drum este de 44 de kilometri.
El a arătat că drumul a fost proiectat în anii 60 şi că de atunci încărcătura pe osie a camioanelor a crescut semnificativ.
Totodată, Nechifor a spus că pe acest drum circulă numeroase camioane supraîncărcate, iar dovada este că CJ Suceava are 32 de procese cu firme care au fost depistate având camioane supraîncărcate.
El a arătat că CJ Suceava face tot posibilul pentru a disciplina transportatorii şi că montează cântarul care să verifice încărcătura, dar că la aceste acţiuni trebuie să participe şi poliţişti care au însă program între orele 8-16.
La comentariile unor consilieri judeţeni că poliţiştii au programul mai lung, preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Suceava, consilierul judeţean PSD Gheorghe Iacob, a susţinut şi el că programul poliţiştilor este între orele 8-16, iar pentru ca poliţiştii să participe la aceste acţiuni ale CJ de oprire şi cântărire a autocamioanelor e nevoie să primească zile libere sau prime, iar acestea nu se pot acorda.
Pe de altă parte, consilierul judeţean liberal Tudor Plăcintă, a spus că el în calitate de silvicultor s-a confruntat cu multe probleme de acest fel şi că poliţiştii au intervenit şi la ora 2 noaptea şi la ora 4 dimineaţa.
El a spus că trebuie făcut un plan de acţiune împreună cu poliţia pentru disciplinarea transportatorilor şi a menţionat că se pot anunţa şi prin 112 cazuri de acest fel.
Totodată, Plăcintă a explicat că şi transportatorii au probleme legate de drumurile judeţene.
Astfel, el a exemplificat cu cazurile când poduri de pe drumuri judeţene restricţionate la 7 tone trebuie să fie trecute de autocamioane care se îndreaptă spre sediile firmelor de care aparţin şi trebuie să traverseze aceste zone deşi, chiar fără încărcătură, depăşesc masa admisă pe drumul judeţean respectiv.
Tudor Plăcintă consideră că trebuie găsite soluţii şi pentru transportatori, dar că şi transportatorii trebuie să înţeleagă că nu se mai poate circula cu supraîncărcătură de piatră, lemn sau alte bunuri. (N.B.)
Intră acum și în grupul de