Preoții suceveni le cer enoriașilor să semneze pentru căsătoriile între femei și bărbați


Intră acum și în grupul de

Preoții din parohiile din municipiul Suceava au început încă de duminică, 3 ianuarie, să umble din casă în casă pentru sfințirea acestora de Bobotează. Prin stropire cu apă sfințită, slujitorii Bisericii vestesc Botezul lui Iisus Hristos.

 

Odată cu vestirea Bobotezei, preoții suceveni îi înștiințează pe credincioși că se dorește revizuirea unui articol din Constituția României astfel încât căsătoriile să fie numai între femei și bărbați.

casatorie

Astfel, după ce sfințesc casele credincioșilor, preoții le spun că în următoarea perioadă vor mai face o vizită, dar nu pentru a le binecuvânta, ci pentru a strânge semnături pentru modificarea Constiuției.

Mai mult decât atât, tot în municipiul Suceava, înainte de Crăciun, când preoții au mers la casele credincioșilor pentru a aduce vestea nașterii lui Iisus Hristos, au lăsat formulare pentru direcționarea a 2% din impozitul pe venit către Biserică.

Slujitorii Sfântului Altar explică în această perioadă enoriașilor faptul că în toamna anului trecut mai multe ONG-uri din Coaliţia pentru Familie au decis demararea procedurilor de revizuire a Constiuției României pentru modificarea articolului 48, alineatul 1, FAMILIA, pentru a înlocui termenul „soți” cu exprimarea „bărbat și femeie”.

Conform actualului articol din Constituţie, „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Într-un pliant pe care îl primesc credincioșii se arată că „soți” este un termen vag și deschis interpretărilor și din acest motiv se dorește revizuirea alineatului astfel:

„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

coalitia pentru familie

Precizăm că din comitetul de inițiativă „Coaliția pentru familie” fac parte 16 membri, atât ortodocşi, cât și catolici, greco-catolici, baptişti şi penticostali.

La sfârșitul slujbei de Crăciun, de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, a anunțat lansarea inițiativei civice prin care să se specifice în Constituție că familia este formată dintre un bărbat și o femeie.

„Este o iniţiaţivă civică pe care fraţii noştri care iubesc familia creştină ar dori să le-o prezinte celor care conduc destinele acestui neam şi să scrie acolo în Constituţie că familia creştină are la bază codul familiei din Sfânta Scriptură – familia este tocmită după rânduiala lui Dumnezeu – bărbat şi femeie. De aceea, dacă veţi găsi tineri studenţi care o să vă roage să semnaţi, vă îndemn cu încredere pentru că, dacă nu mă înşel, nu ştiu dacă nu săptămâna trecută, nu ştiu dacă nu Grecia, a fost îngenuncheată în sensul acesta. Suntem un popor cu mult mai mulţi credincioşi şi de aceea să-L rugăm pe Dumnezeu să păzească familia binecuvântată în faţa sfântului altar al neamului nostru. Aici aţi venit frăţiile voastre şi părinţii domniilor voastre – bărbat şi femeie”, a spus ÎPS Ioan, potrivit evz.ro.

În ceea ce privește situația Greciei, țară în care peste 98 % din populație este creștin-ortodoxă, Parlamentul a legalizat, la finele anului trecut, proiectul de lege care oferă dreptul la căsătorie civilă cuplurilor de același sex, în ciuda puternicei opoziții a Bisericii ortodoxe. (Mihaela Tcaciuc)

 

 


Intră acum și în grupul de