Numărul cazurilor de viroze respiratorii şi pneumonie în uşoară creştere în judeţul Suceava


Intră acum și în grupul de

Peste 3400 de cazuri de viroze respiratorii şi pneumopatii acute s-au înregistrat în judeţul Suceava în cursul săptămânii trecute, numărul acestora fiind în uşoară creştere faţă de intervalul de timp anterior.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, în judeţ s-au înregistrat 1705 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare(IACRS), cu 49 de internări, cele mai multe cazuri de îmbolnăvire, 777, fiind înregistrate la grupa de vârstă 5-14 ani, dar şi la grupa de vârstă 15-49 de ani, unde au fost diagnosticate 651 de cazuri de IACRS.

viroze respiratorii

Tot în cursul săptămânii trecute au fost înregistrate 699 de cazuri de pneumopatii acute, cu 72 de internări, cele mai numeroase cazuri, 178, fiind înregistrate la grupa de vârstă 15-49 de ani.

De remarcat este că cele mai multe cazuri de IACRS s-au depistat în zona Sucevei, 1138 şi respectiv 315 cazuri de pneumonii.

Numărul cazurilor de infecţii acute ale căilor respiratorii, dar şi cel al pneumoniilor au crescut uşor în cursul săptămânii trecute, faţă de săptămâna anterioară, când s-au înregistrat 2373 de cazuri de IACRS şi 663 de cazuri de pneumonii.(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de