Puncte de prim ajutor în localităţi fără dispensare medicale, înfiinţate de Crucea Roşie Suceava


Intră acum și în grupul de

Un număr de 21 de puncte de prim-ajutor au fost înfiinţate în şapte localităţi sucevene, iar  28 de voluntari, care vor activa în cadrul acestora, au fost instruiţi să acorde primul ajutor premedical în proiectul “Mâinile tale pot salva o viaţă”, derulat de Crucea Roşie Suceava, în parteneriat cu ISJ Suceava.

Camelia Raceanu Andrei Tailup Crucea Rosie (3)

 

 

 

Managerul proiectului  “Mâinile tale pot salva o viaţă!”, Camelia Răceanu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că prin derularea proiectului, în perioada 16 aprilie 2015- 15 februarie 2016, s-a urmărit îmbunătăţirea situaţiei comunităţilor rurale din judeţul Suceava care nu au dispensare medicale şi nici persoane acreditate să acorde primul ajutor premedical.

Răceanu a spus că  au fost înfiinţate 21 de puncte de prim ajutor în şapte localităţi sucevene, respectiv în Budeni- Dolhasca, Buda şi Şerbăneşti– comuna Zvoriştea, Coşna, Crucea, Costişa- Frătăuţii Noi şi Poieni Solca, din care şapte funcţionează în şcolile din localitate, iar 14 în locuinţele particulare ale unor voluntari instruiţi să acorde primul ajutor premedical.

 

Ea a precizat că  în şcolile din localităţile incluse în proiect au fost înfiinţate şapte echipaje “Sanitarii pricepuţi”,  formate din câte şase elevi şi două cadre didactice coordonatoare, în cadrul cărora elevii se pot pregăti şi pentru concursul naţional “Sanitarii pricepuţi”.

instruire adulti

Managerul de proiect a spus că printre activităţile desfăşurate în proiectul “Mâinile tale pot salva o viaţă” se numără instruirea a 28 de persoane privind tehnicile de prim ajutor premedical, din care 14 au fost cadre didactice, iar 14 au fost persoane din afara şcolii, toţi cei 28 de voluntari primind certificate EFAC, recunoscute la nivel european, dar şi organizarea celor două tabere „Mâinile tale pot salva o viaţă!” la care au participat 42 elevi ce au devenit membri ai cercurilor „Sanitarii pricepuţi” şi profesorii coordonatori ai cercurilor, care urmaseră cursurile  “Tehnici de prim ajutor premedical”.

Răceanu a subliniat că au fost inaugurate cele 21 de puncte de prim ajutor cu prilejul Zilei Internaţionale  a Primului  Ajutor, sărbătorită în fiecare an în luna septembrie, iar cu sprijinul ISJ Suceava şi ISU Suceava, membrii echipei de proiect au prezentat rezultatele proiectului la reuniuni manageriale cu directorii de şcoli şi la întâlniri cu reprezentanţi ai primăriilor din judeţ, astfel încât ideea cunoaşterii acestor tehnici de prim ajutor să popularizată şi în alte localităţi.

budeni7

Ea a explicat că profesorii şi elevii voluntari, care au fost instruiţi, vor putea disemina în comunităţile şcolare respective informaţiile privind menţinerea unei vieţi sănătoase, dar şi cele legate de modul în care se poate interveni atunci când are loc un eveniment nedorit până la sosirea echipajelor medicale.

“Pentru copii putem spune cu toată convingerea că ceea ce a propus proiectul, ca activităţi pentru ei, a fost foarte bine primit. Nici o tehnică de prim ajutor nu li s-a părut prea complicată”, a mai spus Răceanu.

Un alt membru al echipei de proiect, Andrei Tailup, a declarat că cele 21 de puncte de prim ajutor au fost dotate cu truse de prim ajutor ce conţin bandaje, comprese sterile, mănuşi sterile, materiale pentru imobilizarea unei fracturi, tensiometre, materiale dezinfectante şi folii termoizolante.

El a spus că voluntarii au fost instruiţi în privinţa tehnicilor ce se aplică în situaţii de urgenţă până la sosirea echipajelor medicale specializate, respectiv masaj cardio-respirator, imobilizarea unei fracturi, oprirea unei hemoragii, manevre specifice în cazul blocajului căilor respiratorii, curăţarea unei plăgi şi pansarea acesteia.

serbanesti

Tailup a mai spus că, până în prezent, voluntarii nu s-au confruntat cu situaţiile extraordinare pentru care au fost pregătiţi, dar a dat ca exemplu o situaţie în care aceştia au intervenit atunci când un copil din comuna Crucea, cu o plagă tăiată la un obraz, a fost ajutat de voluntari care au curăţat şi pansat plaga şi au transportat copilul la spital.

Bugetul proiectului finanţat prin Mecanismul financiar al spaţiului economic european 2009-2014 a fost de 35 000 de euro, iar contribuţia filialei sucevene a Crucii Roşii la derularea proiectului “Mâinile tale pot salva o viaţă” a fost de 3913 euro.

(Liliana Bujdei)

cosna9


Intră acum și în grupul de