Intră acum și în grupul de
Unităţile din învăţământul preuniversitar care au fost sau sunt implicate în programe europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale pot candida la cea de a XIII a edţie a competiţiei naţionale “Şcoala Europeană”, înscrierile fiind prevăzute până, inclusiv, pe data de 25 martie.
Potrivit MENCŞ, competiţia pentru obţinerea certificatului “Şcoală Europeană” continuă şi în anul şcolar 2015-2016 şi se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale.
Astfel, conform MENCŞ, termenul limită pentru trimiterea candidaturilor este data de 25 martie 2016, evaluarea candidaturilor este prevăzută pentru perioada 4-8 aprilie 2016, iar acordarea certificatelor “Şcoală Europeană” va fi în cursul lunii mai.
Sursa citată precizează dosarul de candidatură trebuie să conţină formularul de candidatură și avizul Inpectoratului Şcolar Judeţean de participare la Competiția Națională „Școală Europeană, un portofoliu ilustrativ, precum şi copii ale Proiectului de dezvoltare instituţională şi ale Planurilor manageriale anuale 2013-2014, 2014-2015 și 2015-2016.
Competiţia din anul 2014 s-a desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui Parlamentului European, iar la cele 12 ediții ale competiției, care au avut loc în perioada 2004-2015, au participat 1677 de unități de învățământ din toate județele țării, 436 dintre acesteaau primit certificatul și trofeul „Școala Europeană”.
Certificatul „Şcoală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut.
În cadrul concursului sunt evaluate “calitatea și coerența managementului școlii, reflectate în documentele manageriale, precum și impactul activităților derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii”.
La ediţia din 2015 a competiţiei “Şcoală Europeană”, patru unităţi liceale din judeţul Suceava au obţinut certificatul “Şcoala Europeană”, respectiv Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir”Suceava, care a obţinut 185 de puncte în urma evaluării candidaturii, Liceul Teoretic “Ion Luca” Vatra Dornei – 174 de puncte, Colegiul “Alexandru cel Bun” Gura Humorului – 172 de puncte şi Colegiul Silvic “Bucovina”- 138 de puncte.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de