(FOTO) Activități deosebite și sărbătorirea Zilei Bibliotecarului, în săptămâna ”Școala Altfel”, la Liceul Tehnologic Cajvana


Intră acum și în grupul de

În săptămâna 18-22 aprilie 2016 s-a desfășurat programul numit Școala Altfel : „Să știi mai multe, să fii mai bun! ”, program dedicat activităților educative extracurriculare și extrașcolare.

Și cadrele didactice de la Liceul Tehnologic Cajvana au pregătit elevilor un program cu activități cât mai diverse și atractive.

La nivelul şcolii inclusiv al structurilor aparţinătoare( Școala Primară Codru) s-au desfăşurat activităţi mult apreciate de elevi, cadre didactice şi părinţi. Activităţile au fost planificate din timp astfel încât realizarea lor nu a constituit nici o problemă.

„Săptămâna Altfel” s-a deschis într-un entuziasm pe care numai primăvara, în curtea şcolii îl poţi întâlni. Bucuria de a face lucruri noi, inedite, de a învăţa în manieră nonformală, de a descoperi aspecte nebănuite ale şcolii, a făcut ca activităţile propuse pentru prima zi să fie cu adevărat de neuitat. Cel mai animat loc a fost curtea Școlii Primare Codru, unde s-au desfăşurat activități de răsădire de flori, plantare de brazi, molizi și fagi. Au participat peste 100 de elevi, cadre didactice și părinți. Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul primăriei orașului Cajvana, al Direcției Silvice Suceava, reprezentată de domnul pădurar Loghin Duțu, a părinților, dar și al elevilor claselor a II-a A, a II-a B, a II-a C , a II-a D, a III-a A și a III-a B, îndrumați de cadrele didactice Dranca Minodora, Rezuș Mihaela, Seserman Lidia, Țăran Nicolae, Ureche Cristina, Negrușer Eudochia și Seserman Traian Ioan.

După acțiunile propuse, cei prezenți s-au bucurat de picnicul organizat pe terenul înverzit ce învecinează școala, de florile de Ciuboțica Cucului care s-au adunat în buchete sau coronițe împletite cu drag și oferite de copilași, de miresmele de primăvară și cântecul cucului.

Și activitatea „Cum traversăm” din cadrul programului de educaţie rutieră a copiilor organizată de doamnele învățătoare Tomuț Cristina și Jucan Irina a implicat elevii ciclului primar şi a căpătat caracter aplicativ odată cu ieşirile pe traseu, pe drumurile publice. Aceasta a fost desfășurată cu sprijinul Poliției Orașului Cajvana, reprezentată de domnul Osoianu Constantin.

1. Educatie rutiera

Activităţile de educaţie ecologică şi de protecţia mediului desfășurate joi, 21 aprilie, în întreaga unitate școlară, au prilejuit copiilor ieşirea în spaţiile din jurul şcolii și nu numai, cu scopul de a igieniza aceste locuri. Cu mănuşi, saci menajeri şi… energie, într-o joacă de-a curăţenia, copiii s-au mobilizat şi au lăsat ordine în urma lor.

Toţi elevii au participat la o activitate de strângerea hârtiilor şi flacoanelor de pe străzile satului dând astfel un semnal şi adulţilor să nu mai arunce nimic pe jos.

Fiind în preajma Sărbătorilor Pascale, majoritatea cadrelor didactice și-au propus în Săptămâna Altfel desfășurarea unor activități care să dezvolte gustul estetic, al creativității, originalității și îndemânării. Astfel, elevii au realizat colaje, desene, lucrări de pictură, ouă încondeiate prin diferite tehnici, cosolidând și recapitulând astfel într-un mod plăcut, cunoștințele dobândite la diferite discipline. La finalul acestor activități s-au ansamblat produsele finite, amenajându-se expoziții cu diferite denumiri, toate pe tema pascală.

2. Clasa a VI-a A- Concurs tematic SĂRBĂTORILE PASCALE

Dezvoltarea armonioasă a organismului și cultivarea interesului pentru mișcare și pentru efectuarea de exerciții fizice, zilnice au fost unele dintre obiectivele propuse de domnii profesori de educație fizică care au organizat întreceri și jocuri sportive, concursuri, fie în sala de sport , fie pe teren.

S-au organizat și desfășurat excursii tematice în județ și în afara lui, majoritatea elevilor vizitând Aeroportul Internațional „ Ștefan cel Mare” –Suceava.

2. La Aeroportul Internațional ȘTEFAN CEL MARE- Suceava

Chiar dacă avionul în sine nu reprezintă o noutate pentru cei mai mulți dintre copii, faptul că au putut să vadă și să atingă manșele a fost un lucru inedit și de neuitat. Pe rând, fiecare, a avut ocazia să își imagineze că este un pilot de avioane. Surpriză mare au avut elevii care s-au aflat pe pistă în timpul aterizărilor, fie a avioanelor cere transportau călători, fie a avioanelor de armată. Trecând de la transportul aerian la cel terestru, unii elevii au călătorit cu trenul, cu autocarul, autobuzul sau mașină mică.

Activități deosebite, finalizate cu succes au fost organizate în această săptămână și de domnul profesor de istorie Pîțu Gheorghe, atât la gimnaziu cât și la ciclul primar. Acestea au fost organizate sub formă de concursuri tematice intitulate „Sărbătorile pascale”. La clasele a IV-a, organizatori au fost și învățătorii Solcan Trandafira, Nuțu Emilia, Pîțu Floarea, iar la clasa a VI-a A, s-a implicat în mod deosebit doamna profesoară de limba și literatura română, Robu Oana. La ambele concursuri, elevii au fost împărțiți pe trei grupe, fiecare grupă străduindu-se să acumuleze punctajul maxim.

3. Concurs tematic HRISTOS A ÎNVIAT !  - clasele a IV-a A, B și C

Au existat mai multe probe: fiecare grupă realizând câte un afiș intitulat “Patimile și Învierea”, s-au recitat poezii, s-au interpretat melodii adecvate Sfintei Sărbători, s-au pictat icoane și s-au încondeiat ouă, s-au prezentat costume populare și împletituri. Au fost și probe de gastronomie unde s-au “gustat“  bucate tradiționale, s-au prezentat ppt-uri cu titlul “Se apropie Sărbătorile Pascale”.

Din juriu au făcut parte domnul director coordonator Robu Nicolae,  domnul director adjunct Ciotu Iulian, domnul primar Tomăscu Gheorghe, d-na consilier educative Tomuț Cristina, responsabila cu promovarea imaginii Liceului Tehnologic Cajvana, prof. Seserman Lidia Loredana și nu în ultimul rând, domnul profesor de istorie Pîțu Gheorghe. Aceștia au considerat că toți elevii au fost foarte bine pregătiți și toți pot fi considerați câștigători.

Faptul că pe data de 23 aprilie bibliotecile din toată ţara îmbracă haină de sărbătoare, ziua de 23 aprilie fiind declarată Ziua Bibliotecarului din România, și concomitent se sărbătorește și Ziua Internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor, a determinat pe domnișoara bibliotecară Mîțan Rodica să organizeze și în acest an activități incluse în proiectul „Noaptea Bibliotecilor Românești”, proiect derulat de Asociaţia Bibliotecarilor din România. Evenimentul, de anvergură pentru viaţa culturală românească, continuă celebrarea Zilei Bibliotecarului și urmăreşte să aducă biblioteca şi utilizatorii acesteia împreună, să crească vizibilitatea bibliotecilor în societate prin dialog formativ şi practică participativă şi să revalorizeze biblioteca ca infrastructură a serviciilor de informare, educative şi culturale.

5. Ne place cartea, iubim biblioteca ! - activitate desfășurată la Biblioteca Liceului Tehnologic Cajvana

Deoarece acestă zi este consecutivă cu ultima din Săptămâna Altfel, cadre didactice și elevi s-au implicat desfășurând activități dedicate acestei sărbători. Începând cu orele 18, aceștia s-au întâlnit în sala de lectură a bibliotecii Liceului Tehnologic Cajvana. Coordonați de cadrele didactice prof. Seserman Lidia-Loredana( clasa a II-a C), prof. Limbă și literatura română Țâcșa Adriana( clasa a VI-a B) și prof. Limbă și literatura română Matipiuc Ionela( clasa a XII-a A), micii elevi au vizionat ppt-uri precum „Drumul cărții de la scriitor la cititor”, au învățat cum trebuie să se comporte într-o sală de cinematograf, vizionând filmul “Aleodor Împărat” și au fost și spectatorii pieselor de teatru „Domnul Goe” de Ion Luca Caragiale şi „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, puse în scenă de elevii clasei a VI-a B, coordonați de d-na prof. Țâcșa Adriana.

5. Mici actori și spectatori._.clasa a VI-a B și a II-a C

„Stimularea creativității artistice pentru formarea și dezvoltarea tinerei generații, organizarea de spectacole de teatru în cadrul liceelor și promovarea activităților extracuriculare de acest fel sunt obiectivele specifice și de importanță majoră în dobândirea de cultură generală de calitate”,  a afirmat d-ra bibliotecară Mîțan Rodica.

Și elevii clasei a XII-a A au desfășurat dezbateri pe tema „Nu contează doar ce spui, contează şi cum spui”, prezentând ppt-uri, referate, păreri pro și contra, sub atenta îndrumare a d-nei profesoare Matipiuc Ionela.

De la majoritatea activităților desfășurate de elevii Liceului Tehnologic Cajvana nu a lipsit directorul coordonator, profesor Robu Nicolae: “În concluzie, săptămâna “Școala Altfel ” a fost o combinație de școală și timp petrecut într-un mod plăcut de către elevi și cadre didactice. Scopul acestui program a fost implicarea tuturor elevilor și cadrelor didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale elevilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii și să stimuleze participarea lor la acțiuni cât mai variate, în context nonformale. “

Fără presiunea unui clopoțel, a tablei, a cretei a lecției și a catalogului, elevii s-au bucurat în unanimitate de activitățile din Săptămâna Altfel.

Prof.înv.primar Seserman Lidia Loredana

Responsabilă cu promovarea imaginii Liceului Tehnologic Cajvana

 

 

 


Intră acum și în grupul de