Intră acum și în grupul de
Managerul SJU Suceava, Vasile Râmbu, a declarat, miercuri, că actualul Compartiment de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale din cadrul unităţii spitaliceşti are nevoie de cel puţin cinci angajaţi pentru a fi asigurată permanenţa, în condiţiile în care, în prezent, compartimentul este destructurat prin plecarea celor două asistente medicale.
Râmbu a spus că acest compartiment “ a existat şi a funcţionat”, dar că în prezent este destructurat prin plecarea celor două asistente medicale care erau angajate.
El a spus că doreşte ca acest Compartiment de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale să funcţioneze permanent, 24 de ore, dar că pentru asigurarea permanenţei e nevoie de cinci angajaţi.
Râmbu a afirmat că respectivul compartiment are un medic epidemiolog angajat pe bază de contract de prestări servicii, iar pentru completarea schemei de personal ar mai fi nevoie de cinci asistenţi medicali.
Managerul SJU Suceava a spus că din cauza salarizării deficitare sunt puţine persoane care optează să lucreze în acest domeniu al prevenirii şi controlului infecţiilor nosocomiale.
Întrebat dacă SJU Suceava a achiziţionat substanţe dezinfectante de tipul Thor de la firma bucureşteană Hexi Pharma (despre care presa naţională scrie că a livrat substanţe dezifectante diluate), managerul unităţii spitaliceşti a spus că între anii 2010 şi 2013 au fost achiziţionaţi de la firma respectivă mai puţin de 2000 de litri în condiţiile în care, anual, pentru dezinfecţia suprafeţelor sunt utilizate 4000 de litri de substanţe dezinfectante concentrate, iar la începutul anului 2014 au mai fost achiziţionaţi doar 60 de litri din produsul biocid respective şi de atunci şi până în prezent nu a mai fost achiziţionat produsul respectiv.
“Ani la rând, cei care au monitorizat infecţiile nosocomiale nu au constatat lipsa eficacităţii acestui produs şi în aceste condiţii nu am avut motive de a-l exclude din achiziţii”, a precizat Râmbu.
El a explicat că toate produse biocide achiziţionate sunt însoţite de avizul Ministerului Sănătăţii, respectiv de avizul Comisiei Naţionale de Biocide, precum şi de fişa tehnică de securitate şi de declaraţia de conformitate.
Managerul SJU Suceava a afirmat că în Comitetul Director al spitalului s-a decis ca o dată la şase luni aceste substanţe dezinfectante să fie schimbate, iar încheierea contractelor cu furnizorii de produse biocide să nu se realizeze pe perioade mai mari de şase luni.
De precizat este că Ministerul Sănătăţii a lansat, marţi, Planul Strategic de Prevenire şi Combatere a Infecţiilor Nosocomiale 2016 – 2018, ce include un ansamblu de măsuri care vizează prevenția, reducerea incidenței, monitorizarea şi creşterea capacităţii de diagnostic a infecţiilor nosocomiale.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de