Intră acum și în grupul de
Rata şomajului în judeţul Suceava a fost de 5,73 la sută în luna aprilie 2016, iar în evidenţele AJOFM Suceava se aflau 14 107 şomeri la sfârşitul lui aprilie.
Potrivit unui comunicat de presă al AJOFM Suceava, rata şomajului în judeţul Suceava a avut o evoluţie descendentă, faţă de începutul anului 2016 şi staţionară în ultima perioadă, fără modificări semnificative ale parcursului valoric.
Astfel, în luna ianuarie 2016 rata şomajului a fost de 6,13 la sută, în februarie 6,34 la sută, în martie- 5,66 la sută, iar în aprilie- 5,73 la sută.
“Traseul staţionar al ultimelor două luni, pe un palier valoric mai scăzut faţă de începutul anului, se datorează creşterii constante a cererii de forţă de muncă din partea angajatorilor, fapt ce a condus la scăderea cu 1120 de persoane a numărului de şomeri aflaţi în evidenţele agenţiei, pe parcursul intervalului sus-menţionat”, se precizează în comunicatul de presă.
Conform AJOFM Suceava, la sfârşitul lunii aprilie, în baza de date a agenţiei erau înregistraţi 14 107 şomeri, din care 3193 beneficiari de indemnizaţie de şomaj.
Din totalul celor 10 914 de şomeri neindemnizaţi aflaţi în evidenţele AJOFM Suceava, 3531 sunt din zona Suceava, 2650 din zona Fălticeni, 2067 din zona Rădăuţi, 1740 din zona Gura Humorului, 563 din zona Câmpulung Moldovenesc şi 363 din zona Vatra Dornei. (Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de