Intră acum și în grupul de
Licee şi şcoli profesionale din Suceava, Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Dumbrăveni au fost prezente, vineri, cu standuri în cadrul celei de a XVII-a ediţii a Târgului ofertelor educaţionale.
Inspectorul şcolar general al judeţului Suceava,Gheorghe Lazăr, a declarat, vineri, pentru NewsBucovina că, în planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2016-2017, numărul de locuri cuprinde toată generaţia de absolvenţi de clasa a VIII-a, iar în aceste condiţii “fiecare elev are un loc într-un liceu”.
Lazăr a precizat că majoritatea propunerilor avansate de unităţile liceale din judeţul Suceava au fost aprobate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
“Cu alte cuvinte, planul de şcolarizare propus de fiecare liceu este aprobat”, a spus Lazăr.
El a arătat că în cazul şcolilor profesionale oferta educaţională a fost adaptată cerinţelor pieţei muncii şi s-a realizat ţinându-se cont şi de solicitările agenţilor economici în urma unei consultări, mai ales că elevii au unde să efectueze activitatea practică.
„Noi am făcut planul de şcolarizare pentru şcolile profesionale, dar dezvoltarea ştiinţei face ca, încet-încet, să ne adaptăm noilor condiţii. Spre exemplu, un mecanic auto, ce făcea cu 30 de ani în urmă, nu mai face astăzi. În prezent, o maşină este modulată, se dă jos motorul, se schimbă şi maşina merge mai departe. Cu alte cuvinte, mecanicul de astăzi trebuie să fie mai bine pregătit, mai bine informat, să aibă cunoştinţe mai multe decât mecanicul de acum 30 de ani”, a explicat Lazăr.
Referindu-se la oferta educaţională a unităţilor liceale, inspectorul şcolar general al judeţului Suceava a precizat că locurile în licee sunt “de aşa manieră încât să corespundă şi pentru nivelul teoretic, cât şi pentru liceele tehnologice”.
El a spus că dezvoltarea liceelor tehnologice depinde de dezvoltarea economică a fiecărei regiuni, iar în măsura în care o zonă dezvoltă economic ceva, liceul trebuie “să se adapteze în conformitate cu aceste lucruri” arătând că multe dintre liceele sucevene se vor adapta cerinţelor pieţei muncii din zonă.
Lazăr a mai spus că Târgul ofertelor educaţionale oferă elevilor de clasa a VIII-a posibilitatea să aleagă în cunoştinţă de cauză, întrucât se pot informa la standurile liceelor prezente la târg cu privire la nivelul pregătirii teoretice şi practice, dotarea acestora, specializările cuprinse în planul de şcolarizare, numărul de locuri, proiectele şcolare, activităţile extraşcolare, iar toate acestea “cântăresc în alegerea unui liceu de către un copil de clasa a VIII-a”.
Directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Suceava, Florin Bagiu a declarat că cea de a XVII-a ediţie a Târgului ofertelor educaţionale este organizată de Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică arătând că, de la an la an, tot mai mulţi elevi de clasa a VIII-a participă la acest eveniment.
El a precizat că elevii vin să vadă standurile liceelor şi să afle informaţii despre oferta educaţională a acestora.
“În cadrul târgului este prezentat şi un program artistic susţinut de elevi ai acestor licee, pentru a atrage cât mai mulţi potenţiali elevi la licee”, a spus Bagiu arătând că la ediţia de anul trecut au participat la târg 600-700 de elevi de clasa a VIII-a, iar anul acesta speră ca numărul acestora să ajungă la o mie.
Inspectorul şcolar sucevean Tatiana Vântur a declarat că oferta educaţională pentru anul şcolar 2016-2017 are la baza cifra de şcolarizare propusă de fiecare unitate şcolară şi infrastructura fiecărei şcoli, astfel încât fiecare elev să poată alege domeniul pe care îl preferă, specializarea, în vederea alegerii viitoarei profesii, viitoarei cariere.
“Desigur, familia este cea care cultivă atitudinea elevului faţă de viitoarea carieră,aşa încât această ofertă educaţională se adresează deopotrivă şi elevilor, dar şi familiei, pentru că împreună, având la bază interesele, aspiraţiile, aptitudinile elevilor, aceştia să poată lua o o decizie în vederea alegerii parcursului pentru viitoarea carieră”, a subliniat Tatiana Vântur.
Coordonatorul CJAP Suceava, Maria Pavelescu, a precizat că la Târgul ofertelor educaţionale sunt prezente licee din Suceava, unităţi liceale din Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Dumbrăveni, precum şi şcoli profesionale.
Pavelescu a spus că CJAP Suceava a efectuat, în luna octombrie 2015, un studiu privind opţiunile elevilor din clasa a VIII-a, iar rezultatele studiului prezintă un interes mare pentru unităţile liceale din judeţ întrucât îşi adaptează oferta educaţională în funcţie de opţiunile elevilor.
Ea a mai spus că la ediţia din acest an au participat în primele ore grupuri de elevi de clasa a VIII-a din Baia, Bogdăneşti, Vama, dar şi elevi din Suceava şi din comunele limitrofe ale Sucevei.
Directorul adjunct al Colegiului Tehnic “Al.I.Cuza” Suceava, Beatrice Filipiuc, a declarat că la standul colegiului, pe lângă materialele de promovare şi de informare privind oferta educaţională a unităţii, cele privind resursele umane, baza materială şi proiectele şcolare derulate, sunt prezentate şi lucrări realizate de elevii Şcolii profesionale care funcţionează în cadrul unităţii, de la calificarea frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist.
Filipiuc a spus că în oferta educaţională a colegiului figurează, din anul şcolar 2016-2017, o nouă specializare, cea de tehnician transporturi –intensiv engleză, în condiţiile în care cunoaşterea unei limbi străine este binevenită pentru cei care lucrează sau vor dori să lucreze în domeniul transportului internaţional.
“Colegiul Tehnic “Al.I.Cuza” Suceava este o şcoală primitoare, avem profesori devotaţi şi elevii noştri îşi iubesc şcoala, pentru că le dăm posibilitatea să-şi prezinte proiectele, să-şi practice hobby-urile, să-şi pună în evidenţă aptitudinile”, a mai spus directorul adjunct al colegiului. (Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de