Specialiști din cinci țări se întâlnesc la Vama în cadrul unui proiect care încurajează cultivarea propriilor fructe și legume


Intră acum și în grupul de

Specialiști din România, Franța, Irlanda, Spania și Marea Britanie se întâlnesc, în perioada 06 – 10 iunie a.c., în comuna suceveană Vama, în cadrul proiectului de cooperare internaţională, ”Netplants”, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus Plus.

Proiectul este implementat de Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina împreună cu parteneri din Franța, Irlanda, Spania și UK și prin obiectivele sale, urmărește reconectarea oamenilor cu natura, încurajând cultivarea propriilor legume, fructe și plante în scopul îmbunătățirii vieții sociale și personale.

”Printre rezultatele aşteptate se numără elaborarea a 4 ghiduri de bune practice în domeniile: grădinărit pe spații reduse, gătit după rețete simple, cunoașterea plantelor sălbatice comestibile, artă și frumusețe din plante; realizarea a două filme de scurt metraj cu rețete pentru fiecare domeniu  vizat; desfășurarea a şase schimburi de experienţă între specialiştii celor 5 ţări şi crearea unei platforme online de colaborare între specialiştii din domeniile menționate”, se arată într-un comunicat al Institutului pentru Parteneriat Social Bucovina.

FOTO: Facebook Netplants Romania
FOTO: Facebook Netplants Romania

Sursa citată precizează că Institutul Bucovina a implicat șase formatori suceveni și șase beneficiari ai cursurilor din rândul tinerilor aflați în situație de risc, persoane cu dizabilități și femei din mediul rural, care au participat la schimburile internaționale și care au contribuit cu rețete tradiționale, specifice spațiului Bucovinean, la elaborarea ghidurilor mai sus menționate.

În comunicat se mai menționează că la întâlnirea care va avea loc în comuna suceveană Vama vor participa 24 de reprezentanţi şi specialişti ai partenerilor: Afidel (Saint Gaudens, Franta) Les Anges Gardns (Calais, Franta); Fundacion El Tramvia (Zaragoza, Spania); Superact HQ (Wellington, Marea Britanie) și  Kerry One World Centre (Tralee, Irlanda).


Intră acum și în grupul de