Ghișeele Serviciului de Pașapoarte Suceava sunt supraaglomerate. Programările on line se fac pentru peste trei săptămâni. Biletele de ordine se epuizează la ora 8 dimineața


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a anunțat, joi, într-un comunicat de presă, că de la 1 august s-a constatat o supraaglomerare a ghișeelor de depunere a documentelor pentru eliberarea pașapoartelor. Aceeași problemă s-a identificat și pentru programările on-line, unde, joi, s-a ajuns să se facă programări pentru data de 22 august.

Până în prezent, s-au eliberat în fiecare dimineață, bonuri cu numere de ordine, pentru ziua în curs, în limita a 220 de persoane, dar la ora 8 toate sunt epuizate, iar prin metoda de programare on-line sunt înscrise zilnic aproximativ 105-110 persoane.

Sursa citată arată că din cauză că un număr mare de persoane a rămas fără posibilitatea de a depune documentele pentru eliberarea pașaportului în aceeași zi, s-a hotărât ca să se înmâneze aceste bonuri și pentru zilele următoare, joi fiind epuizate bonurile pentru vineri și se vor înmâna și cele pentru data de luni.

Prefectura Suceava menționează că, în cursul lunii lunie, s-au primit circa 150-170 cereri de eliberare de pașapoarte, la  cele trei stații de lucru, având în vedere faptul că o cerere se prelucrează în aproximativ 6-8 minute, iar în această perioadă media zilnică a fost de 350 cereri, iar la punctul de lucru Rădăuți 155 cereri , față de 70-80 în mod curent.

Pasapoarte2

Totodată, sursa citată a constatat că în unele cazuri se solicită un bon și se prezintă și alte persoane din familie pentru depunerea documentelor, iar aceeași problemă s-a constatat și la programările on-line, dar că greutăți au fost generate și de probleme tehnice, cum ar fi întreruperi ale alimentării cu energie electrică, ale aplicației sau defecțiuni ale aparaturii.

Prefectura Suceava mai arată că în spațiul Uniunii Europene, inclusiv în Marea Britanie persoanele cu vârsta mai mare de 14 ani pot călători în continuare cu cartea de identitate și precizează că pașaportul electronic se poate ridica și pe baza de procură de la sediul Serviciului Evidență și Eliberarea Pașapoartelor Simple sau de la ambasada statului în care titularul locuiește.

Amintim că pentru evitarea aglomeraţiei, asigurarea unor servicii civilizate şi soluţionarea cu operativitate a tuturor cererilor, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Suceava și-a prelungit programul de lucru cu publicul, pentru perioada 1-19 august a.c.

Astfel, preluarea imaginilor şi documentelor la sediul serviciului se realizează zilnic între orele 08.00 – 19.00, iar punctul de lucru mobil Rădăuţi, marțea, între orele 08.00-16.00.
Programul de eliberări paşapoarte la sediul serviciului a rămas neschimbat, luni, marţi, joi, vineri între orele 08.30-16.30, iar miercuri între orele 08.30 – 18.30. (N.B.)


Intră acum și în grupul de