32 de voluntari vor participa la misiuni de salvare alături de pompierii suceveni


Intră acum și în grupul de

32 de voluntari, selectați în cadrul proiectului  ”Salvator din pasiune”, vor participa la misiuni alături de echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Bucovina” Suceava.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a derulat în perioada 10 mai  – 29 iulie a.c., proiectul ”Salvator din pasiune”, adresat celor care doresc să devină voluntari în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România.

Proiectul a fost structurat în în trei etape: recrutarea şi înscrierea candidaţilor, analizarea dosarelor și încheierea contractelor de voluntariat.

”La finalul etapelor alocate depunerii dosarelor și analizării acestora de către comisii specializate, începând cu data de 6 august, pompierilor salvatori suceveni li se vor alătura 32 de voluntari în situații de urgență.

FOTO: ISU ”Bucovina” Suceava
FOTO: ISU ”Bucovina” Suceava

Ulterior parcurgerii programelor riguroase de pregătire, aceștia vor putea participa la misiuni de intervenție, vor fi în măsură să utilizeze tehnicile de bază în acordarea primului ajutor calificat și vor fi angrenați în diverse acţiuni de ajutor umanitar şi de popularizare a mesajului preventiv”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU ”Bucovina” Suceava, plt.adj. Alin Găleată.

Potrivit acestuia, cei 32 de voluntari şi-au ales subunităţile din judeţ unde vor ajunge, respectiv 23 la Suceava, câte trei la Rădăuţi şi Gura Humorului şi câte unul la Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Siret.

”Cu vârste cuprinse între 16 și 55 de ani, voluntarii noștri provin din toate categoriile socio-profesionale (elevi, cadre didactice, medici, ingineri, asistenți, economiști, studenţi, şomeri etc.), fapt ce confirmă interesul pe care opinia publică îl acordă pregătirii și intervenției în domeniul situațiilor de urgență”, a subliniat Găleată.

El a arătat că în perioada următoare, participanții vor desfășura cursuri introductive privind structura, misiunile și atribuțiile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și vor parcurge noțiunile de prim ajutor de bază susținute, cu profesionalism, de către  formatorii din unitatea noastră.

”Le dorim mult succes, îi susținem și suntem convinși că efortul concertat, implicarea și colaborarea cu societatea civilă reprezintă elementele esențiale în consolidarea gradului de siguranţă la nivelul comunităților”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

Proiectul „Salvator din pasiune” urmărește susținerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor. (I.L.)


Intră acum și în grupul de