Intră acum și în grupul de
Oamenii de afaceri din Qatar, care au vizitat joi județul Suceava au ajuns la concluzia că potențialul zonei este unul foarte mare și sunt interesați să investească în realizarea unui lanț de producători de carne de oaie.
O delegaţie de oameni de afaceri din Qatar, însoțiți de ambasadorul României în acest stat, s-a întâlnit joi cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, pentru primele discuţii cu privire la posibilitatea de a importa carne de oaie din această zonă.
Gheorghe Flutur a ţinut să precizeze că Ahmed Hussain Al-Khalaf, unul dintre invitați este interesat să importe carne de oaie din judeţul Suceava, precum şi din judeţele învecinate, Botoşani, Iaşi sau Neamţ și deţine un lanţ de companii, care au în total peste 20.000 de angajaţi.
După discuţiile de la Suceava, Gheorghe Flutur şi delegaţia din Qatar s-a deplasat în judeţul Botoşani, unde au vizitat o fermă de oi, precum şi abatorul Dolicom, unul dintre cele mai mari din ţară.
„Primele concluzii au fost că vor să lucreze în parteneriat şi s-au înţeles până şi la preţ. Oamenii de afaceri din Qatar se gândesc la export pe calea aerului, oaie în carcasă, în containere de 12 tone”, a explicat șeful executivului județean.
Președintele CJ Suceava a adăugat că delegația străină a vizitat apoi un abator din comuna Dumbrăveni, precizând că avantajul de a colabora cu acesta este că se află la 11 kilometri de Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava.
Gheorghe Flutur a spus că abatorul din Dumbrăveni are o capacitate de stocare în camere frigorifice de 800 de oi, aproximativ cât ar presupune un transport către Qatar.
Delegaţia s-a deplasat apoi la o fermă de creștere a oilor ţurcane a unei familii din Gura Humorului. „Aici au putut să vadă oi care sunt crescute în liber cea mai mare parte a anului şi care sunt furajate natural. Au văzut şi modul cum se face brânza şi cum trăiesc crescătorii de oi din zonă, după care au vizitat şi o fabrică de brânzeturi din Gura Humorului şi o fermă de oi de carne, rasa Dorper, din Drăgoieşti”, a mai declarat președintele CJ Suceava.
”Ei sunt de acord cu propunerea crescătorilor de animale din zonă care susţin necesitatea creării unui centru mare de achiziţii a animalelor, cu un program foarte riguros pe zile pentru achiziţii, astfel încât să se asigure livrarea constantă în fiecare lună din an. De asemenea, membrii delegației au anuţat că vor trimite specialiști pentru a analiza posibilitatea deschiderii unei linii de transport cargo, din Suceava spre capitala statului Qatar, cu o flotă proprie de avioane. Evident că în urma acestor discuţii, şi noi, Consiliul Judeţean, ne gândim să grăbim construirea unui terminal cargo la aeroportul Salcea”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a subliniat că este important ca fermierii din judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi şi Neamţ să se asocieze pentru a putea livra în mod constant oi la export. Flutur a explicat căîn cele patru judete mentionate, pe o rază de 150 de kilometri de Aeroportul Ștefan cel Mare, sunt intre 400.000 si 500.000 de oi care pot fi livrate într-un an, însă această cantitate se poate dubla şi chiar triplă dacă va există piaţă de desfacere.
Important este si faptul că cei din Qatar au spus că ei sunt consumatorii cei mai importanţi de carne de oaie din zona Golfului Persic, că achiziţionează carne din România, însă la a treia mână, după ce trece prin Iordania.
”Din acest motiv dorim să eliminăm intermediarii şi samsarii, şi cu această ocazie are de câştigat şi fermierul român, şi procesatorul, dar şi consumatorul final din Qatar”, a declarat preşedintele CJ.
În cadrul vizietei efectuate la crescătorii de animale din judeţul Suceava, membrii delegaţiei din Qatar au degustat carne de oaie preparată în mod tradiţional, fiartă, făcută la tavă, pastramă, sau la ceaun în mod tradiţional, dar şi brânzeturi. (A.D.)
Intră acum și în grupul de