Intră acum și în grupul de
Consiliul de Administraţie al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a decis în şedinţa din 17 septembrie activarea programului de studii universitare de licenţă Limba şi literatura ucraineană – O limbă şi literatură modernă (franceză, engleză) / Limba şi literatura română, învăţământ zi, din cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, şi în anul universitar 2016-2017, în pofida interesului scăzut al candidaţilor în cele două sesiuni de admitere deja finalizate.
”În contextul dinamismului societăţii româneşti de astăzi, această decizie, care presupune susţinerea financiară a programului din fonduri proprii, reliefează implicarea Universităţii în promovarea valorilor şi tradiţiilor culturii şi civilizaţiei din Bucovina, cu specificul ei multicultural şi intercultural.
Deşi puţini la număr, absolvenţii acestei specializări vor activa în învăţământul preuniversitar, dar şi în cel universitar, în calitate de cadre didactice cu pregătire superioară, necesară relansării şi dezvoltării continue a zonei. Patrimoniul cultural de excepţie de care dispune Bucovina (o parte de valoare universală, în evidenţa UNESCO, prin salba de ctitorii şi necropole voievodale, valoroasa reţea de muzee, biblioteci, case memoriale) obligă la formarea unor specialişti, capabili să-i garanteze valorificarea în plan naţional şi internaţional.
Mai mult decât atât, programul de studii menţionat oferă posibilitatea specializării tinerilor din cinci judeţe limitrofe (Botoşani, Neamţ, Bistriţa, Maramureş, Harghita), dacă ţinem cont de faptul că arealul de provenienţă a studenţilor de la acest program se extinde şi în alte judeţe, unde universităţile nu oferă posibilitatea studierii acestei limbi”, se arată în comunicatul USV.
Sursa citată a subliniat că ”având în vedere relaţiile româno-ucrainene străvechi, manifestate în plan lingvistic şi cultural, nu numai la nivelul vecinătăţii, ci şi prin numărul mare de localităţi cu populaţie mixtă (româno-ucraineană sau ucraineană), Universitatea a considerat că asigurarea continuităţii acestui program de licenţă reprezintă o necesitate şi, în egală măsură, un răspuns cultural şi politic care are în vedere armonizarea relaţiilor dintre cele două ţări”.
În comunicat se mai precizează că în plan academic, decizia Consiliului de Administraţie al USV este justificată şi de colaborarea strânsă, pe diverse paliere, între universitatea noastră, prin Colectivul de Ucraineană, şi diferitele entităţi ştiinţifice (Universitatea Naţională „Yurii Fedkovici” din Cernăuţi, Ucraina), culturale (Uniunea Ucrainenilor din România) şi politice (Consulatul General al Ucrainei la Suceava), care asigură susţinere şi sprijin pentru dezvoltarea studiilor de limbă şi literatură ucraineană la Suceava.
”Pe această cale, conducerea USV face apel la comunitatea ucraineană şi la Uniunea Ucrainenilor din România ca, în viitoarele sesiuni de admitere, să vină în întâmpinarea prezentulului demers prin identificarea de candidaţi şi îndrumarea lor către programul de studiu menţionat. În lipsa unui număr mai mare de studenţi, universitatea va fi nevoită să întrerupă sau chiar să închidă o specializare cu tradiţie în oferta sa educaţională”, mai menționează sursa citată.
Intră acum și în grupul de