Prima tranşă de doze de vaccin antigripal pentru sezonul 2016-2017 a ajuns la DSP Suceava. Dozele de vaccin hexavalent ar urma să fie livrate de săptămâna viitoare


Intră acum și în grupul de

Prima tranşă de doze de vaccin antigripal, însumând 7800 de doze, a fost repartizată Direcţiei de Sănătate Publică Suceava urmând să fie distribuite medicilor de familie începând de săptămâna viitoare.

vaccin antigripal

Directorul executiv al DSP Suceava, ing. Andrei Ianovici, a precizat, vineri, într-un comunicat de presă că instituţia a primit 7800 de doze de vaccin antigripal pentru sezonul 2016-2017, care reprezintă o primă tranșă din cantitatea de 35.000 de doze solicitată Ministerului Sănătăţii de către DSP Suceava.

Ianovici a spus că dozele de vaccin vor fi distribuite medicilor de familie din judeţ, în funcţie de neesarul întocmit de către aceștia, în urma catagrafierii persoanelor la risc.

Directorul executiv al DSP Suceava a anunţat că la sfârşitul săptămânii viitoare vor fi livrate DSP Suceava 5163 de doze de vaccin hexavalent , care vor fi distribuite medicilor de familie pentru vaccinarea copiilor  cu vârsta de 0-1 an, începând cu data de 24.octombrie 2016.

Andrei Ianovici

“Invităm medicii de familie să demareze programarea la vaccinare a copiilor eligibili și a celor care nu au fost vaccinați până în prezent”, a mai spus Ianovici. (Liliana Bujdei)

 

 

 


Intră acum și în grupul de