Intră acum și în grupul de
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi va fi organizată, în data de 20 octombrie, la Suceava, Fălticeni, Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc, la eveniment urmând să participe 66 de angajatori, iar cele mai multe oferte de locuri de muncă sunt în domeniul serviciilor, comerţului şi IT-ului.
Potrivit unui comunicat de presă al AJOFM Suceava, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi este organizată împreună cu Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, iar evenimentul are loc simultan și în localitățile Fălticeni, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc.
“Din cifrele pe care le deținem până în prezent, bursa a înregistrat un număr de 343 de locuri vacante la nivelul județului, din care: 154 posturi sunt scoase la concurs în Suceava, 37 la Fălticeni, 98 la Rădăuți și 54 la Câmpulung Moldovenesc. Vor fi prezenți cel puțin 66 de angajatori, 22 confirmând deja prezența la bursa din Suceava, 8 la bursa din Fălticeni, 12 la bursa din Rădăuți și 24 la bursa din Câmpulung Moldovenesc”, se menţionează în comunicatul de presă al AJOFM Suceava.
Sursa citată precizează că în cadrul acestui eveniment persoanele interesate vor putea consulta și solicita consiliere pentru a ocupa locuri vacante în străinătate, vor fi mediate prin rețeaua EURES a serviciilor publice din Europa.
“Sunt disponibile un număr de 1411 locuri vacante în statele membre UE, din care cele mai multe pe piaţa spaniolă a muncii”, se arată în comunicatul de presă.
Totodată, AJOFM Suceava anunţă că la nivelul acestei etape de monitorizare a bursei, sectoarele de activitate care au oferit cele mai multe locuri vacante sunt serviciile, comerţul şi IT, iar printre domeniile nou apărute în acest cadru de mediere se numără cel al construcţiei de site-uri şi publicitate.
“Meseriile cele mai solicitate la nivelul judeţului sunt cele specifice comerţului şi serviciilor (lucrator comercial, broker, ospătar, recepţioner, barman, casier, vânzător, lacatus mecanic). Printre cele mai căutate specializări cu studii superioare sunt cele în domeniul IT, inginerii și economiștii, la nivelul județului oferta pentru nivelul superior de studii ajungând la 25 de posturi, până în prezent”, mai precizează AJOFM Suceava. (Liliana Bujdei).
Intră acum și în grupul de