Intră acum și în grupul de
Un număr de 17 persoane au fost angajate pe loc, iar alte 562 au fost selectate în vederea angajării la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată, joi, de AJOFM Suceava în Suceava, Rădăuţi, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc.
Directorul executiv al AJOFM Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, joi, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată la Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava că evenimentul din acest an se caracterizează printr-un interes mai mare al angajatorilor, ceea ce denotă o nevoie mai mare de forţă de muncă pe piaţa muncii sucevene.
Adomnicăi a spus că la nivelul judeţului participă 109 angajatori la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată la Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi şi Fălticeni, cu o ofertă de 565 de locuri de muncă vacante, ce acoperă o gamă foarte diversificată de ocupaţii, atât pentru absolvenţi cu studii superioare, cât şi pentru muncitori necalificaţi.
“Este o participare mai consistentă şi din partea absolvenţilor, întrucât am insistat că această bursă are grupul ţintă absolvenţii, dar că orice persoană interesată să-şi caute un loc de muncă este binevenită şi din semnalele pe care le avem şi de la punctele de lucru, într-adevăr, grupul ţintă este mai eterogen la această Bursă a absolvenţilor, în sensul în care au venit şi alte persoane în afara absolvenţilor. Se pare că se va concretiza bursa în mai multe angajări decât în anii trecuţi, ceea ce nu face decât să ne bucure”, a spus Adomnicăi.
Ea a precizat că în cadrul Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi a fost asigurată . şi consilire în ceea ce priveşte tehnicile de căutare a unui loc de muncă.
“Avem un stand unde sunt consilieri specializaţi, care îi ajută să-şi completeze CV-urile pe cei care au venit fără un CV pregătit. Avem o ofertă de peste 1400 de locuri de muncă şi în afara ţării, prin reţeaua EURES, iar pe de altă parte insistăm, în continuare, cu înscrieri pentru cursurile de formare profesională pentru cei care nu-şi vor găsi un job pe diverse considerente astăzi, cel puţin să reuşească să-şi mai obţină o calificare care să le dea şanse în plus să-şi găsească un loc de muncă. Sperăm să depăşim o rată de peste 15 la sută de ocupare ca urmare a acestei burse şi sperăm că cel puţin la o lună, când monitorizăm din nou rezultatele bursei, să depăşim 20 la sută rata de ocupare la nivelul judeţului Suceava, dorindu-ne ca, în special, absolvenţii să fie cei care se angajează”, a mai spus Adomnicăi.
Directorul executiv al AJOFM Suceava a subliniat că instituţia încurajează angajatorii.
care au venit cu o ofertă la această bursă, făcând rabat în ceea ce priveşte experienţa necesară la locul de muncă, arătând că tuturor angajatorilor care angajează absolvenţi ca urmare a acestei burse le vor fi acordate subvenţii între 500 până la 750 de lei, în funcţie de nivelul studiilor celor pe care îi angajează.
La Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată de AJOFM Suceava au participat 1015 persoane, din care 493 în Suceava, 183 la Fălticeni, 236 la Rădăuţi şi 103 la Câmpulung Moldovenesc.
În cadrul bursei, 17 persoane au fost încadrate pe loc, din care 6 la Suceava, iar 562 au fost selectate în vederea angajării, din care 338 la Suceava, 102 la Fălticeni, 46 la Rădăuţi şi 76 la Câmpulung Moldovenesc.
Din totalul celor 109 angajatori, 49 au venit cu oferte de muncă la Suceava, 15 la Fălticeni, 14 la Rădăuţi şi 31 la Câmpulung Moldovenesc.
Unul dintre participanţii la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, Ionuţ, absolvent al unei facultăţi din cadrul USV, în prezent, masterand, a declarat pentru NewsBucovina că evenimentul de joi este unul interesant, iar oferta locurilor de muncă este diversificată, însă în domeniul în care era interesat, nu a găsit nici o ofertă.
Ionuţ a spus că a terminat specializarea Ecologie şi protecţia mediului din cadrul Facultăţii de Silvicultură şi că a lăsat, totuşi, un CV unui angajator din zona Rădăuţi, în speranţa că va fi contactat ulterior.
O alt participantă la bursă, Ana, a declarat că este interesată de un loc de muncă în domeniul confecţiilor şi a observat că sunt angajatori cu oferte în acest domeniu de activitate, astfel că va lăsa CV-uri în vederea angajării.(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de