Peste 5100 de doze de vaccin hexavalent au fost livrate DSP Suceava


Intră acum și în grupul de

Un număr de 5136 de doze de vaccin hexavalent au fost livrate Direcţiei de Sănătate Publică Suceava fiind începută repartiţia dozelor de vaccin medicilor de familie din judeţul Suceava.

catalina-zorescu-2

Directorul adjunct al DSP Suceava,medicul Cătălina Zorescu, a declarat că cele 5136 de doze de vaccin hexavalent reprezintă 70 la sută din necesar până la sfârşitul lunii octombrie şi ar mai fi necesare 7000-8000 de doze de vaccin pentru asigurarea necesarului atât pentru lotul de bază, cât şi pentru imunizarea restanţierilor, până la sfârşitul acestui an.

Zorescu a spus că DSP Suceava a început deja repartiţia dozelor de vaccin hexavalent către medicii de familie din judeţ recomandându-se vaccinarea cu prioritate a copiilor cărora nu li s-a administrat nici o doză, iar apoi să se recupereze restanţierii ce au una sau două doze administrate  în antecedente.

Reamintim că vaccinul hexavalent se administrează copiilor din grupele de vârstă 2-4-11 luni pentru prevenirea difteriei, tetanosului, tusei convulsive (pertussis), a hepatitei acute de tip B, poliomielitei, dar şi a unor infecţii invazive şi face parte din programul naţional de imunizări.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de