Holzindustrie Schweighofer Rădăuţi anunţă câştigătorii burselor Schweighofer


Intră acum și în grupul de

Sămbătă, 22 octombrie, a fost o zi cu emoţii pentru studenţii Universităţii ,,Ştefan cel Mare” care au aplicat la programul de burse oferite de Holzindustrie Schweighofer Rădăuţi. Compania a oferit 7 burse pentru studenții Facultății de Silvicultură, valoarea totală a acestora fiind de 56.000 lei, pentru întreg anul universitar 2016-2017.

bursele-schweighofer-usv-2

La concurs au participat 16 studenţi care s-au întrecut în mai multe mai multe probe desfăşurate în cadrul instituţiei de învăţământ şi la fabrica din Rădăuţi. Cu toţii au dat dovadă atât de cunoștințe temeinice la probele teoretice cât și de viziune, deprinderi și îndemânare la probele practice.

Câştigătorii burselor Schweighofer sunt: Leşan Ilarie, Ştirbu Marian şi Puşcaşu Alin din anul III şi Topoliceanu Cătălin, Corjin Mihai Alexandru, Macsim Andrei Alexandru şi Danilă Alin Andrei din anul IV.

Mulţumesc companiei Holzindustrie Schweighofer care a venit cu iniţiativa de a stimula prin burse tânăra generaţie de  studenţi ai  Facultăţii de Silvicultură de la Universitatea ,,Ştefan cel Mare” din Suceava. Prin acordarea acestor burse au realizat la nivelul studenţilor un grad mai ridicat de interes şi aprofundare a materiilor de specialitate cât şi o concurenţă care nu face altceva decât să ne facă mai buni profesionişti în domeniul nostru de activitate. Prin vizita făcută la fabrica Holzindustrie Schweighofer şi prezentarea acesteia am rămas plăcut impresionat de felul în care se desfăşoară activitatea,  modul de lucru şi de profesionalismul de care dă dovadă personalul din cadrul acestei firme, precizează Leşan Ilarie, studentul care a obţinut cel mai mare punctaj dintre candidaţii din anul III.

Am tratat cu seriozitate şi interes această provocare intelectuală lansată de către Holzindustrie Schweighofer. M-am înscris la acest concurs cu scopul de a mă afirma şi a-mi testa cunoştinţele. Consider că această experienţă este un bun exercițiu de călire în ceea ce înseamnă viaţa noastră profesională. Voi răspunde şi pe viitor acestui tip de provocări deoarece consider ca sunt o rampă de lansare în drumul spre o carieră de succes, menţionează Topoliceanu Cătălin, studentul cu cel mai mare punctaj obţinut dintre candidaţii din anul IV.

Punţi de legătură între mediul privat de afaceri şi instituţiile de învăţământ

Generaţiile actuale de studenţi reprezintă viitorii profesionişti în domeniul silviculturii şi industriei lemnului, iar unul dintre angajamentele asumate de Holzindustrie Schweighofer este acela de a recunoaşte şi a încuraja performanţa.

 bursele-schweighofer-usv-1

Gândim pe termen lung şi viziunea noastră în ceea ce priveşte dezvoltarea unei afaceri sustenabile include şi susţinerea educației. Aceasta, deoarece ne dorim să clădim punţi solide pentru viitor sigur. Avem parteneriate valoroase cu instituţiile de învăţământ din România pentru a le oferi tinerilor oportunităţi de formare profesională la cel mai înalt nivel. Suntem convinși că fiecare zi poate fi startul pentru un viitor mai bun, și, iată că, 7 studenți merituoși au luat deja în acest an universitar un start foarte bun spre dezvoltare și perfecționare, atât pe plan personal dar mai ales pe planul profesional.

Credem că performanțele lor vor duce la schimbarea în bine a societății românești. Una din viziunile companiei noastre este de a investi activ în tinerii valoroși de astăzi pentru a-i ajuta să devină liderii excepționali de mâine. Îi felicităm pe toți studenții care s-au înscris în program și le urăm mult succes câștigătorilor de anul acesta, menţionează Ing. Vasile Varvaroi, manager achiziţii Holzindustrie Schweighofer Rădăuţi.

Activ implicată în susţinerea programelor de implicare în viaţa socială a comunităţii, numai în ultimii cinci ani, compania a sprijinit cu peste 5 milioane de euro proiecte de anvergură în domeniul social, al sănătăţii şi al educaţiei. (N.B.)

 


Intră acum și în grupul de