Intră acum și în grupul de
Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava au reuşit după activităţi investigative complexe să identifice şoferul unui vehicul care a comis un accident rutier şi a părăsit locul faptei.
Tânărul de 25 de ani a fost reţinut de poliţişti.
Astfel, duminică la ora 03.45, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că pe DC 43 H, în localitatea Todireşti, s-a produs un eveniment rutier, iar conducătorul auto implicat a părăsit locul faptei.
În urma verificărilor s-a stabilit că la un tânăr de 20 ani, din comuna Todireşti, se deplasa în calitate de pieton pe DC 43 H din comuna Todireşti, din direcţia DJ 178 A spre oraşul Cajvana, iar în momentul în care a ajuns în dreptul unui imobil, a fost acroşat uşor de către un autoturism care se deplasa din sens opus. După impact conducătorul autoturismului respectiv nu a oprit la faţa locului, continuându-şi deplasarea.
Pietonul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cursul zilei de miercuri, în continuarea cercetărilor s-au obţinut date şi indicii cu privire la autorul accidentului şi vehiculul implicat. În urma verificărilor efectuate a fost identificat autoturismul cu numere de înmatriculare emise de autorităţile britanice implicat în accident, care se afla în garajul unui tânăr de 25 ani, din comuna Gălăneşti.
În urma probatoriului administrat s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore faţă de tânărul de 25 de ani pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă” şi ,,părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”.
Intră acum și în grupul de