70 de pietoni suceveni ce au traversat strada neregulamentar sau șoferi ce nu au acordat prioritate la trecerea de pietoni amendați de polițiști. În câteva ore amenzile au totalizat la 12.000 de lei


Intră acum și în grupul de

Zeci de pietoni suceveni au fost amendați, miercuri, în cadrul unei acțiuni a polițiștilor care, cu o zi înainte, au avertizat pietonii care au fost depistați când traversau strada neregulamentar.traversare-neregulamentara-obcini-3

Poliția Suceava arată că indisciplina pietonală şi neacordarea de prioritate pentru pietoni reprezintă a doua cauză generatoare de accidente rutiere grave la nivelul judeţului Suceava, iar aproape zilnic se înregistrează evenimente rutiere cu implicarea pietonilor.

În cursul acestei săptămâni poliţiştii organizează acțiunea „Nu trece Dincolo”, fiind programate acţiuni de informare, responsabilizare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile generate de indisciplina pietonală.

În cursul zilei de marți poliţiştii au desfăşurat o acţiune preventivă şi de informare în municipiul Suceava, iar  16 poliţişti de prevenire, de proximitate şi poliţişti rutieri au format echipe mixte, echipaţi în uniformă şi în ţinută civilă şi s-au deplasat în zona unor intersecţii din municipiul Suceava, monitorizând şi supraveghind modul de traversare a pietonilor, dar şi comportamentul şoferilor în zona marcajelor pietonale.

În doar două ore peste 50 de pietoni au fost filmaţi traversând neregulamentar şi 11 şoferi au fost surpinşi  în timp ce nu au redus viteza la trecerile pentru pietoni şi nu au acordat prioritate celor angajaţi în traversare pe marcajul pietonal.

În acesată primă fază a acţiunii cei identificaţi încălcând legea au fost consiliaţi şi au primit materiale preventive şi avertismente.

 

Poliţiştii s-au întors, miercuri, din nou în teren aşa cum au promis în ziua precedentă, dar de această dată acţiunile preventive au fost completate şi de acţiuni sancţionatorii.

Deşi activitatea din cursul zilei precedente a fost intens mediatizată, mulţi suceveni nu au înţeles mesajul de responsabilizare şi conştientizare transmis şi au les să încalce legea.

În doar câteva ore, poliţiştii rutieri din cadrul Biroului Rutier Suceava au aplicat peste 70 de sancţiuni contravenţionale pietonilor care au traversat neregulamentar, dar şi şoferilor care nu au acordta prioritate de trecere.

Totodată, 15 şoferi au fost sancţionaţi contravenţional, fiind reţinute şi 12 permise de conducere.

Valoarea sancţiunilor aplicate depăşeşte 12.000 de lei.

 

Şi în perioada următoare, poliţiştii vor acţiona cu femitate şi în vederea sancţionării contravenţionale a celor care încalcă legislaţia.

Şoferii care nu acordă prioritate pietonilor sunt pasibili de suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 30 zile, riscând şi o sancţiune contravenţională de  4 – 5 puncte amendă (punctul amendă are o valoare de 125 lei).  De asemenea, pietonii care nu traversează strada regulamentar se expun unei sancţiuni contravenţionale de 2 – 3 puncte amendă (cuprinsă între 250 şi 375 lei).

Poliţiştii reamintesc pietonilor să nu traverseze drumurile publice decât prin locurile marcate sau semnalizate cu indicatoare, respectiv trecere de pietoni sau semafor. Traversarea se face perpendicular pe axul drumului, după o asigurare temeinică în ambele părţi. În lipsa indicatoarelor rutiere (trecere de pietoni sau semafor), chiar dacă în anumite locuri traversarea este permisă, pietonii nu au prioritate! Strada nu se trece în fugă iar după coborârea din mijloacele de transport în comun, traversarea este recomandată numai după plecarea acestora din staţie şi nu se face prin faţa sau spatele unor vehicule parcate pe stradă. Circulaţia pietonală se face doar pe trotuare sau, în lipsa acestora, pe poteci laterale sau cât mai aproape de marginea stângă a drumului. Iar şoferii sunt sfătuiţi să acorde atenţie sporită şi să reducă viteza în apropierea trecerilor de pietoni.


Intră acum și în grupul de