Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, miercuri, că următorii doi ani vor fi „ani de foc” în ceea ce privește procesul de cadastrare a proprietăților și a apreciat inițiativa Guvernului Cioloș de a debloca fondurile pentru lucrările de măsurare şi înregistrare gratuită a proprietăţilor în cartea funciară.
„Următorii doi ani vor fi ani de foc în care vor fi prinse la cadastrare toate localitățile județului”, a spus Flutur.
El a amintit că în precedentul său mandat de președinte al CJ Suceava a început procesul de întabulare gratuită a proprietăților prin programul CESAR al Băncii Mondiale în localitățile Moara, Adâncata, Mănăstirea Humorului, Hordniceni și Dărmănești.
Flutur a spus că la Moara s-a finalizat această acțiune pentru întreaga localitate, fiind intabulate 12.451 de imobile.
Potrivit acestuia, Guvernul a aprobat cadastrarea gratuită pentru mai multe localități sucevene, iar lucrările vor fi finanţate de Autoritatea Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, finanţarea fiind în cuantum fix de 60 lei/ carte funciară.
În aceste condiții se execută lucrări în acest sens în Cornu Luncii, Capu Câmpului, Bosanci, Berchişeşti, Iaslovăţ, Ilişeşti, Liteni şi Siret în timp ce pentru localitățile Ciprian Porumbescu, Moldova Sulița, Ostra, Rădăuți, Salcea, Stroiești şi Stulpicani există încheiate contracte de finanţare şi de execuţie urmând ca predarea documentelor să fie făcută începând cu anul 2017.
„Anul viitor sperăm să intre la rând și celelalte localități ale județului. Pentru aceste lucrări sunt fonduri europene prin Programul Operațional Regional, iar din 2017 fiecare localitate va trebui să aibă contract și să stabilească un calendar pentru demararea procesului de cadastrare și înregistrare gratuită a proprietăților în cartea funciară. Apreciez în mod deosebit inițiativa Guvernului Cioloș care a legiferat și a deblocat fondurile în acest an pentru cadastru gratuit. În acest fel se poate recupera timpul pierdut în ultimii ani în domeniul cadastrului”, a conchis Flutur.
Experţii în imobiliare avertizează că o proprietate necadastrată nu există, este un activ blocat, care nu poate fi valorificat.
Prin Programul Naţional de Cadastru înregistrările sistematice din oficiu sunt gratuite. Cu toate acestea, înscrierile sunt sporadice, proprietarii asumându-şi riscurile de-a avea bunuri imobiliare care, de fapt, nu există. Un imobil neînregistrat la cadastru nu poate constitui o garanţie bancară, nu poate susţine bonitatea unei persoane fizice sau juridice şi nu garantează nici măcar dreptul de folosinţă.
În domeniul agricol, din cauza terenurilor necadastrate, nu se poate face agricultură de masă, sustenabilă, ci doar pe parcele mici, de subzistenţă. Fermierii care deţin terenuri indivize, necompacte cadastral nu pot primi subvenţii şi nici nu pot accesa fonduri nerambursabile.(Alin Dima)
Intră acum și în grupul de