DSP Suceava a efectuat mai multe investiţii pentru îmbunătăţirea confortului termic al spaţiilor, dar şi pentru reamenajarea şi dotarea a trei laboratoare


Intră acum și în grupul de

Mai multe investiţii în valoare de 160 000 de lei au fost efectuate de Direcţia de Sănătăte Publică pentru îmbunătăţirea confortului termic al unor spaţii ale clădirii, pentru reamenajarea şi dotarea a trei laboratoare ale instituţiei şi pentru îmbunătăţirea unor circuite.

Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul Cătălina Zorescu, a declarat că finanţarea pentru aceste investiţii a fost aprobată de Ministerul Sănătăţii şi provine din veniturile proprii ale instituţiei.

Zorescu a spus că pentru îmbunătăţirea confortului termic al spaţiilor din instituţie au fost înlocuite mai multe ferestre, iar lucrări de reamenajare au fost efectuate în Laboratorul de microbiologie şi în Laboratorul de chimie, în timp ce pentru Laboratorul de Igiena Radiaţiilor, ce deserveşte judeţele Suceava şi Botoşani, s-a investit în dotarea acestuia cu un dozimetru.

Ea a precizat că pentru îmbunătăţirea circuitelor va fi amenajată, la parterul clădirii, o cameră de primire a probelor, aici urmând să fie eliberate şi rezultatele analizelor efectuate în laboratoarele instituţiei.

Directorul adjunct al DSP Suceava a mai spus că toate aceste investiţii realizate la două dintre laboratoare sunt condiţionalităţile impuse şi de acreditarea RENAR, în prima parte a anului 2017 fiind aşteptată vizita reprezentanţilor acestui for care vor efectua reevaluarea anuală.

Zorescu a menţionat că şi Laboratorul de Igiena Radiaţiilor, în cadrul cărora sunt efectuate analize specifice de determinare a nivelului radiaţiilor în cadrul programului naţional de evaluare a factorilor de risc din mediu- componenta igiena radiaţiilor, va fi vizitat în perioada următoare de reprezentanţii CNCAN.

(Liliana Bujdei)

 


Intră acum și în grupul de