Sucevean care a vrut să schimbe 600 de euro, înșelat prin metoda „șmen”


Intră acum și în grupul de

În luna decembrie mulţi dintre românii plecaţi în străinătate revin acasă pentru a celebra împreună cu familiile Sărbătorile de Iarnă și de asemenea, se remarcă o creştere a circuitului valorilor monetare şi a tranzacţiilor comerciale, iar în multe dintre cazuri, cetăţenii schimbă valută şi mânuiesc valori monetare mai importante decât în celelalte perioade ale anului.

Deşi în mod constant poliţiştii promovează cu sprijinul mass-media recomandări preventive, unii cetăţeni, din dorinţa unui câştig material, ignoră aceste sfaturi şi cad victime ale escrocilor.

Una dintre metode, numită „şmen” presupune ca la un schimb valutar făcut la colţul străzii, în schimbul unui profit promis, cel care acceptă ajunge de fapt să primească mai puţini bani.

Modul de operare intitulat „şmen” este aplicat de suspecţi în momentul când, la un schimb valutar ilegal, cer banii pentru a-i renumăra, dar de fapt acela este momentul în care sustrag sau înlocuiesc suma valabilă cu o suma derizorie și imediat, sub pretextul că în zonă și-au făcut apariția polițiștii, infractorii dispar rapid, iar victima descoperă ulterior că a fost înșelată şi a primit mai puţini bani.

Un caz de acest fel s-a produs în Suceava luni când Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată  de către un tânăr de 22 ani din comuna Moara, cu privire la faptul că pe parcursul aceleiași zile o persoană necunoscută l-a înșelat în urma unui schimb ilegal de valută.

Din verificări a reieșit că tânărul s-a deplasat din Moara la o casă de schimb valutar situată în cartierul George Enescu, pentru a schimba suma de 600 euro.

Ajuns la casa de schimb și constatând că în interior era aglomerație, a decis să aștepte în fața imobilului, până iese cineva din interior. În timp ce aștepta, acesta a fost abordat de un bărbat care l-a întrebat dacă așteaptă la rând să schimbe bani.

Tânărul i-a confirmat, drept pentru care bărbatul i-a spus că și el dorește să cumpere valută, sens în care i-a propus să facă tranzacția cu el. Tânărul a fost de acord, spunându-i că dorește să schimbe suma de 600 euro, bărbatul necunoscut fiind de acord să îi ofere suma de 2688 lei.

Astfel, bărbatul i-a spus tânărului să meargă pe trotuarul de vis-a-vis, unde a scos un teanc de bani în bancnote de 500 lei și 10 lei, numărând apoi o sumă de bani, după care i-a înmânat-o, spunându-i că e suma solicitată de acesta, respectiv 2.688 lei.

Tânărul a luat banii, i-a numărat, constatând că este suma cerută, însă bărbatul i-a solicitat din nou banii, să îi mai numere o dată, deoarece era posibil să fi greșit.

După ce a luat suma de bani în mână, bărbatul i-a distras atenția tânărului, întrebându-l unde se află telefonul său, sens în care s-a întors spre lateral, astfel mascând mâna în care avea banii, după care i-a înapoiat acestuia din urmă o altă sumă de bani..

Îndreptându-se spre autoturismul personal, cu care era venit tânărul a numărat din nou banii, constatând că a primit suma de 1428 lei, cu 1260 lei mai puțin decât suma inițială. Conștientizând că a fost înșelat, acesta s-a întors în locul unde a avut loc tranzacția, însă persoana necunoscută nu se mai afla la fața locului.

În acest caz  a fost întocmit dosar de cercetare penală în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,înșelăciune”.

 

În aceste zile poliţiştii de prevenire şi cei din structurile operative au făcut  front comun împotriva înşelăciunilor, acţionând atât pentru informarea şi responsabilizarea cetăţenilor cât şi pentru identificarea şi sancţionarea celor care nu respectă legislaţia privind schimbul de valută.

Zilnic, poliţiştii se deplasează în zonele comerciale şi în zona caselor de schimb valutar discutând cu cetăţenii şi informându-i cu privire la situaţiile de risc victimal.

  Pentru că astfel de infractori acţionează în apropierea unităţilor bancare şi de schimb valutar, poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu accepte astfel de propuneri, mai ales că sunt ilegale. Recomandăm, în scopul prevenirii victimizării cetățenilor, ca astfel de tranzacţii să se efectueze doar la bănci și casele de schimb valutare. Nu cumpărați valuta de la persoane neautorizate, aceasta poate fi falsă! Acest gen de infractori acționează la câțiva metri de un birou de schimb valutar și ar fi păcat ca sucevenii să cadă victime doar pentru un potenţial câștig nesemnificativ.(N.B.)

 


Intră acum și în grupul de