În perioada Sărbătorilor de Iarnă sunt asigurate liniile de gardă la SJU Suceava, iar pacienţii vor beneficia de meniuri îmbunătăţite


Intră acum și în grupul de

Purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, medicul Mihai Ardeleanu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă că în perioada Sărbătorilor de iarnă sunt asigurate liniile de gardă la spitalul sucevean, dar şi stocurile de medicamente şi materiale sanitare, iar pacienţii vor beneficia de meniuri îmbunătăţite.

Ardeleanu a spus că şi în unele sectoare unde nu sunt linii de gardă există servicii de permanenţă, medicii urmând să fie chemaţi de acasă în caz de urgenţă,  iar toate comenzile către farmacia spitalului au fost onorate, stocurile de medicamente fiind asigurate.

El a precizat că şi pacienţii vor beneficia, în perioada sărbătorilor, de meniuri îmbunătăţite, încercându-se crearea unor condiţii cât mai bune pentru aceştia.

Medicul sucevean a arătat că acesta este primul an în care aproape toate paturile unității medicale sunt ocupate înaintea sărbătorilor de iarnă, faţă de perioadele similare din anii precedenţi.

Ardeleanu a spus că unii pacienţi ar urma să fie externaţi în următoarele două-trei zile, alţii vor beneficia de tratament în cadrul sistemului de internări de zi, însă cei mai mulţi vor rămâne internaţi în spital.

”Este aglomerație și presiune mare asupra personalului. De obicei, în perioada sărbătorilor se puteau închide saloane, se făcea dezinfecție, în acest an rar vezi un pat liber undeva. Nici nu se pune problema de închideri de saloane. Sunt mai mulți pacienți decât în 2014 și 2015”, a mai spus Ardeleanu.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de