Prefectura Suceava: Tarifele pentru pașapoarte de micșorează de la 1 ianuarie, iar din 16 ianuarie crește capacitatea prelucrării datelor


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a anunțat, vineri, că începând cu 1 ianuarie 2017 se modifică contravaloarea paşapoartelor.

Astfel, tariful pentru un  paşaport simplu temporar va fi 218 lei, pentru un paşaport simplu electronic, cu valabilitate 5 ani, eliberat persoanelor peste 12 ani tariful va fi de  280 lei, iar pentru un  paşaport simplu electronic, cu valabilitate 3 ani, eliberat minorilor sub 12 ani de 256 lei.

Micșorarea tarifelor se datorează diminuării cotei de TVA de la 20% la 19%, prevăzută la art.291, alin.1, lit.b din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, ceea ce conduce la scăderea contravalorii blanchetei de paşaport ce intră în componenţa taxei de paşaport, aspect comunicat de C.N. ”Imprimeria Naţională” S.A.

 Totodată, Prefectura informează că începând cu 16.01.2016 va deveni funcțională a patra stație de preluat imagini și documente, astfel încât la nivelul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple al Județului Suceava va fi posibilă preluarea unui plus de 80 de cereri.


Intră acum și în grupul de