Șase urmăriți național și internațional depistați și 25 de infractori prinși în flagrant de polițiștii suceveni în ultima săptămână


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii suceveni au acţionat în ultima săptămână cu efective sporite pentru creşterea siguranţei cdetăţeanului şi descurajarea comportamentelor de tip antisocial, fiind organizate peste 300 de patrule de poliţie şi desfăşurate acţiuni punctuale pe toate segmentele ce vizează siguranţa cetăţeanului: infracţionalitate contra persoanei, siguranţa patrimoniului, fapte de natură economică şi siguranţă rutieră.

Astfel, urmare a acţiunilor dispuse nu au fost înregistrate evenimente negative, nefiind înregistrat nici un eveniment rutier grav şi nefiind sesizate fapte grave cu violenţă, notează Poliția Suceava.

Pentru a se ajunge la aceste rezultate pozitiv, având în vedere şi sărbătorile de rit vechi derulate în această perioadă, zilnic peste 220  de poliţişti au fost în stradă, la datorie, iar în cadrul acţiunilor desfăşurate au fost reţinute 28 de premise de conducere şi au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii au intervenit cu operativitate la 354 de evenimente sesizate prin 112 sau prin alte moduri de sesizare și au fost intensificate, totodată şi activităţile investigative şi de cercetare penală, fiind constatate 198 de infracţiuni şi cerectate penal peste 100 de persoane.

Prezenţa activă în teren a poliţiştilor este evidenţiată şi de surprinderea şi identificarea în flagrant a 25 de infractori, iar faţă de 6 persoane, poliţiştii au dispus măsuri preventive, privative de liberatate.

De asemenea, în această perioadă, poliţiştii au identificat 6 persoane urmărite în temeiul legii – 3 la nivel naţional şi trei urmăriţi la nivel internaţional.

Poliția Suceava mai menționează că în cadrul acţiunilor de verificare şi control au fost aplicate 511 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 276.238 lei.

Deoarece prioritar în această perioadă a fost segmentul siguranţei şi ordinii publice, peste o sută dintre aceste sancţiuni au fost aplicate tocmai pentru acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, iar alte peste 350 de sancţiuni au fost aplicate la regimul rutier şi 48 de sancţiuni au fost aplicate pentru acte ilicite de comerţ.

 


Intră acum și în grupul de