Peste 14.000 de suceveni se află în căutarea unui loc de muncă. Rata șomajului în județ e de 6,08 la sută


Intră acum și în grupul de

Rata şomajului în judeţul Suceava a fost de 6,08 la sută în cursul lunii decembrie, cu 14.453 de şomeri aflaţi în evidenţele AJOFM Suceava , din care 4136 beneficiari de indemnizaţie de şomaj.

Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Suceava, Anca Capverde, la sfârşitul lunii decembrie 2016, din totalul celor 14 453 de şomeri aflaţi în evidenţele instituţiei,  81 la sută dintre aceştia au un nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional, 17 la sută sunt persoane cu nivel de instruire liceal şi postliceal şi 2 la sută sunt persoane cu un nivel de instruire universitar.

Capverde a spus din totalul şomerilor înregistraţi la AJOFM Suceava la sfârşitul lunii decembrie, ponderea cea mai mare, 26,1 la sută, o reprezintă persoanele cu vârsta cuprinsă între 40-49 de ani, urmată de cele cu vârsta sub 25 de ani( 21,2%) şi de cele cu vârsta cuprinsă între 30 şi 39 de ani (19,5%).

Potrivit datelor statistice ale AJOFM Suceava, cele mai ridicate rate ale şomajului s-au înregistrat în lunile octombrie- 6,19 la sută şi noiembrie- 6,21 la sută, iar cele mai scăzute au fost în lunile martie şi aprilie- 5,9 la sută. (Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de