Peste 1.700 de elevi suceveni sunt înscrişi în acest an şcolar în învăţământul special, 223 dintre aceştia sunt şcolarizaţi la domiciliu


Intră acum și în grupul de

Peste 1.700 de elevi suceveni sunt înscrişi în anul şcolar 2016-2017 în învăţământul special, 223 dintre aceştia fiind şcolarizaţi la domiciliu, iar restul studiază în şase unităţi de învăţământ special din Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Bivolărie, Fălticeni şi Rădăuţi.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, inspectorul şcolar Cezar Anuţei, a declarat pentru NewsBucovina că în anul școlar 2016/2017 în județul Suceava sunt înscriși în învățământul special un număr de 1709 de elevi, din care 1486 de elevi sunt înscriși în unitățile de învățământ special la forma de învățământ cu frecvență, iar 223 de elevi sunt înscriși în unitățile de învățământ special fiind școlarizați la domiciliu.

El a spus că rețeaua unităților de învățământ special din județul Suceava cuprinde următoarele unități Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava cu ciclurile primar, gimnazial şi  profesional , Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Sfântul Andrei” Gura Humorului cu ciclul primar, gimnazial şi profesional, Școala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc (primar, gimnazial, profesional) , Liceul Tehnologic Bivolărie (preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional), Școala Gimnazială Specială ”Sfântul Stelian” Rădăuți (primar, gimnazial) şi Grădinița Specială Fălticeni (preșcolar).

Comparativ cu anul școlar 2015/2016 în județul Suceava, când au fost înscriși în învățământul special un număr de 1739 de elevi, se constată că numărul acestora a scăzut uşor în anul 2016, înregistrându-se o creştere în cazul copiilor şcolarizaţi la domiciliu de la 209 elevi în anul şcolar precedent la 223 în anul şcolar curent.

De precizat este că în anul școlar 2014/2015 în județul Suceava au fost înscriși în învățământul special un număr de 1791 de elevi, din care 1573 erau înscriși în unitățile de învățământ special la forma de învățământ cu frecvență şi 218 elevi înscriși în unitățile de învățământ special care au fost școlarizați la domiciliu.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de