Managerul SJU Suceava anunță noi măsuri pentru reducerea timpilor de așteptare la UPU Suceava: Personalul laboratorului de analize medicale va fi suplimentat


Intră acum și în grupul de

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, economist Vasile Rîmbu, a declarat, marţi, că personalul Laboratorului de analize medicale din Unitatea de Primiri Urgenţe va fi suplimentat, această măsură urmând să fie adoptată pentru reducerea timpilor de aşteptare, dar şi pentru lărgirea gamei de analize medicale.

Rîmbu a explicat că odată cu aprobarea suplimentării schemei de personal a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă va fi posibilă şi suplimentarea posturilor pentru Laboratorul de analize medicale din UPU Suceava.

El a spus că acest laborator din UPU  dispune de aparatura medicală necesară pentru efectuarea analizelor medicale în cazul urgenţelor codificate în culorile roşu, galben şi verde, în timp ce pentru urgenţele codificate în albastru şi alb analizele sunt lucrate în laboratorul cu care SJU Suceava are încheiat un contract.

Rîmbu a mai spus că suplimentarea schemei de personal în laborator, care se va realiza tot cu angajaţi din UPU, este o altă măsură ce va fi adoptată de spital pentru reducerea timpilor de aşteptare în UPU,  iar permanenţa laboratorului va fi reorganizată.

El a precizat că se doreşte ca şi laboratorul cu care spitalul are încheiat contract să transmită în timp real rezultatele analizelor medicale pentru probele recoltate de la pacienţii din UPU, printr-un sistem on-line, ceea ce ar determina scurtarea timpilor de aşteptare.

La rândul său, medicul şef al UPU Suceava, Liviu Cîrlan, a declarat că perioada cu adresabilitatea cea mai mare în UPU se suprapune cu cea din schimburile I şi II, de aceea în cele două schimburi ar putea lucra câte trei asistente medicale pe tură, iar pe parcursul nopţii câte două asistente medicale.

Cârlan a spus că se va face o analiză atentă asupra optimizării schemei de personal din acest laborator, mai ales că există şi reactivi şi aparatură medicală specifică pentru efectuarea analizelor medicale în cazul marilor urgenţe.

În prezent, în laboratorul de analize medicale din UPU sunt angajate şase asistente medicale.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de