Intră acum și în grupul de
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a atras din nou atenția utilizatorilor de telefonie și internet mobil care au serviciul de roaming activat că în anumite zone din țară, în apropiere de graniță, este posibil ca telefonul sau tableta să se conecteze automat la o rețea din țara vecină și să folosească serviciile de comunicații la tarife de roaming, plătind inclusiv pentru apelurile pe care le primesc.
Astfel, conform listei actualizate a ANCOM, pentru județul Suceava, risc de roaming involuntar poate interveni în Siret, Mănăstioara, Mușenița, Băineț, Frătăuții Noi, Bilca, Vicovu de Sus, Straja, Nisipitu, Ulma, Lupcina, Brodina, Izvoarele Sucevei și Bobeica.
Roaming-ul involuntar poate apărea în localitățile de graniță de pe teritoriul României numai în cazul în care utilizatorii au activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe identificarea automată a rețelei, caz în care echipamentul mobil se va conecta automat la rețeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află utilizatorul.
Fiind vorba de localități aflate la graniță, este posibil ca echipamentul mobil să se conecteze la rețeaua unui operator din țara vecină, iar utilizatorul să fie facturat pentru serviciile utilizate la tarife de roaming.
„Faptul că ați folosit telefonul/tableta în roaming involuntar nu vă scutește de plata acestui serviciu. Costurile vor fi și mai mari dacă este vorba de țări care nu sunt membre UE și în care nu se aplică tarifele de roaming reglementate la nivelul Uniunii, precum Republica Moldova, Serbia și Ucraina”, arată ANCOM.
Intră acum și în grupul de