Autoritatea de Ordine Publică Suceava vrea ca în 2017 să se mențină numărul de infracțiuni din județ la nivelul anului trecut


Intră acum și în grupul de

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Suceava își propune ca în în județ să fie menținut în 2017  numărul de infracțiuni la nivelul anului 2016.

Potrivit Planului strategic pentru anul 2017 cu privire la prioritățile siguranței persoanei și ordinii publice care urmează să fie supus vineri discuției Consiliului Județean Suceava, ATOP Suceava propune principalii  indicatori  de performanță  minimali.

Astfel ATOP Suceava arată că se impun inițierea  și  implementarea  la nivelul  Inspectoratului Județean de Poliție și Inspectoratului Județeand e Jandarmi Suceava de campanii sau proiecte  de prevenire a criminalitățiiii pe segmentele identificate cu riscuri și vulnerabilități.

Un alt obiectiv este „menținerea criminalității sesizate la același nivel cu anul 2016”, dar și limitarea tăierilor ilegale de masă lemnoasă și a faptelor de braconaj piscicol.

”Menținerea la același nivel cu anul precedent a criminalităii stradale sesizate”, mai este un obiectiv propus de ATOP Suceava alături de „menținerea unui climat de ordine și siguranța publică în zona adiacentă instituțiilor de învățămant preuniversitar”.

Mai mult, ATOP Suceava propune reducerea evenimentelor grave comise ca urmare a nerespectării regimului armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, dar și „menținerea la nivelul anului 2016 a constatărilor la infracțiunile de evaziune fiscală”.

Totodată, se propune și gestionarea  activității  pe  linie  rutieră  în  cooperare  cu  instituțiile  abilitate  pentru diminuarea riscului rutier  și a victimizării participanților la trafic.(N.B.)


Intră acum și în grupul de