Intră acum și în grupul de
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava organizează vineri, 7 aprilie a.c., Bursa Generală a Locurilor de Muncă.
Potrivit unui comunicat de presă al AJOFM Suceava, evenimentul are loc simultan și în localitățile Fălticeni, Rădăuți și Cîmpulung Moldovenesc.
La Suceava, Bursa Locurilor de Muncă va avea loc la parterul complexului comercial Iulius Mall Suceava, în zona liftului panoramic, începând cu ora 10:00.
”Din cifrele pe care le deținem până în prezent, bursa a înregistrat un număr de 530 locuri vacante la nivelul județului, din care: 282 posturi sunt scoase la concurs în Suceava, 39 la Fălticeni, 143 la Rădăuți și 66 la Cîmpulung Moldovenesc. Vor fi prezenți cel puțin 86 de angajatori, 38 confirmând deja prezența la bursa din Suceava, 11 la bursa din Fălticeni, 15 la bursa din Rădăuți și 22 la bursa din Cîmpulung Moldovenesc”, precizează AJOFM Suceava.
Sursa citată menționează că la nivelul acestei etape de monitorizare a bursei, sectoarele de activitate care au oferit cele mai multe locuri vacante la nivelul judeţului sunt construcţiile, industria alimantară şi industria construcţiilor metalice, iar printre domeniile nou apărute în acest cadru de mediere menţionăm cel al telecomunicaţiilor, al activităţilor de servicii privind forţa de muncă, al publicităţii şi activităţilor de studiere a pieţei.
”Calificările cele mai solicitate la nivelul judeţului sunt cele de dulgher, zidar, tâmplar, sudor, electrician, lucrător comercial, fără a limita la acestea posibilităţile de ocupare a celor 502 locuri vacante.
Printre cele mai căutate specializări cu studii superioare sunt inginerii, economiștii şi specialiştii în marketing, la nivelul județului oferta pentru nivelul superior de studii ajungând la 28 de posturi, până în prezent.
Alături de oferte de locuri vacante pe plan local, persoanele interesate vor putea solicita consiliere pentru a obţine un contract de muncă în străinătate şi suport în vederea relocării, prin rețeaua EURES a serviciilor publice din Europa. Sunt disponibile un număr de 716 locuri vacante în statele membre UE, cele mai consistente oferte fiind în domeniul sănătăţii, ca asistent medical pe piaţa britanică a muncii şi în domeniul turismului din Malta, ca şofer autocar”, se arată în comunicatul AJOFM Suceava. (Irina Lițu)
Intră acum și în grupul de