Intră acum și în grupul de
Echipamente de calcul în valoare de peste 25 000 de lei, destinate pregătirii studenţilor, au intrat în dotarea Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţă a Calculatoarelor din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava în urma unei acţiuni de sponsorizare realizate de OSF Global Services.
Într-un comunicat de presă al USV se precizează că OSF Global Services şi-a adus contribuția la îmbunătățirea programelor de învățământ printr-o acţiune de sponsorizare cu echipamente de calcul, în valoare de peste 25.000 lei, pentru Facultatea de Inginerie Electrică și Știință a Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava, solidificând astfel relația dintre OSF şi universitatea suceveană.
Sursa citată precizează că sediul OSF din Suceava a început din anul 2008 programul de sponsorizare a USV cu ocazia Concursului internațional „Hard & Soft” și, de atunci, a continuat să sprijine Universitatea cu diferite inițiative, iar în cursul acestui an OSF a livrat echipamente hardware destinate pregătirii studenţilor.
„90% dintre angajaţii noștri de la sediul din Suceava au studiat la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, de aceea este natural pentru noi să fim foarte aproape de ei“, a declarat Alex Guriuc, Mobile Division Director la OSF Commerce adăugând că „este o situație în care ambele echipe câștigă.“
Conform sursei citate, OSF şi USV colaborează și în privinţa recrutărilor de personal, iar membrii echipei OSF sunt adesea invitați să ia cuvântul la evenimente şi conferințe sau să participe la examenele de licență, astfel încât să își facă o imagine clară asupra studenților performanți.
“Ceea ce învaţă la Universitate este esenţial, dar nu poate acoperi 100% din ceea ce cere piaţa. Datorită faptului că noi suntem aproape de ei, studenţii înţeleg mai bine ceea ce trebuie să facă pentru a avea succes în acest domeniu,“ a mai declarat Alex Guriuc.
În comunicatul de presă al USV se mai precizează că OSF organizează, de asemenea, evenimentul OSF Open Days, o dată sau de două ori pe an, pentru a se întâlni cu studenții și a le prezenta noutăţile din cadrul companiei, programele și ofertele de muncă.
Totodată, OSF și USV organizează un Hackathon anual, iar 2016 competiţia a atras 50 de concurenți, preconizându-se ca în 2017 evenimentul să beneficieze de o participare şi mai numeroasă.
“Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava este încrezătoare că, în viitorul apropiat, asemenea exemple de susţinere a procesului de formare a viitorilor specialişti, venite din partea mediului de afaceri, se vor multiplica”, se arată în comunicatul de presă.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de