Acțiune inedită a unui medic rădăuțean ce candidează la funcția de manager al Spitalului Municipal. El face apel la implicarea comunității locale în desemnarea noului manager al spitalului


Intră acum și în grupul de

Medicul Radu Agrosoaie din cadrul Spitalului Municipal Răduți a anunțat printr-un comunicat de presă că va candida la funcția de manager al spitalului „Sf. Dr. Cosma și Damian” din Rădăuți în cadrul concursului din 28 aprilie și face un apel comunității locale să se implice în desemnarea celui care va gestiona această unitate medicală.

Medicul arată că activează în spitalul „Sf. Dr. Cosma și Damian” din Rădăuți, fiind medic specialist de Boli Infecțioase, medic rezident în Gastroenterologie și este doctor în medicină cu lucrarea “Strategii Preventive și Terapeutice în Infecțiile Fungice Invazive”.

„Deși realitățile românești sunt unele care nu valorizează, de fiecare dată, competențele, deși, aparent, meritocrația este zilnic sacrificată, iar cei apropiați zonei politice sunt promovați în funcții de conducere care nu au nici o legătură cu pregătirea lor profesională, eu sunt convins că proiectul pe care-l voi prezenta în data de 28 aprilie 2017 Comisiei care va decide numele viitorului manager al Spitalului Rădăuți este cel de care comunitatea noastră are nevoie”, susține medicul Radu Agrosoaie

 

El explică în comunicat că Spitalul Municipal este subordonat Primăriei Rădăuți, iar numele viitorului manager general al spitalului va fi stabilit de o Comisie formată din patru persoane, la cărui președinte este  Gheorghe Simota, iar secretar Haralambie Herghiligiu, membri fiind doi foști manageri ai unitații.

„Am speranța că vor vota pentru transparență, pentru schimbarea atitudinii față de bolnav, pentru dezvoltarea durabilă a spitalului, cheltuirea banului public cu chibzuință și coerență, aspecte care și în trecut și acum se întâmplă în anumite condiții pe care nu le detaliez acum, dar le cunosc foarte bine din interior. Sper că se va renunța, măcar în acest caz, la amicițiile și datoriile politice”, continuă medicul rădăuțean.

 

El notează că în țări cu democrații consolidate, astfel de decizii sunt luate cu maximă transparență, iar implicarea comunității este esențială motiv pentru care a decis că este corect ca toți rădăuțenii să știe că urmează să se decidă viitorul spitalului lor.

În acest sens Radu Agrosoaie a formulat o petiție online care are rolul de a informa întreaga comunitate cu privire la acest concurs de proiecte.

„În egală măsură, îmi doresc ca această petiție onlinesă oglindească, prin numărul de semnături strânse, decizia fermă a comunității de a sprijinii competența în domeniul sănătății, fie că este vorba despre actul medical în sine sau de managementul spitalului din Rădăuți”, adaugă medicul.

 

El mai arată că dosarul său de candidatură a fost avizat și că această candidatură este efortul unui medic de a propune un proiect bazat pe starea actuală a sănătății locale, pe date epidemiologice și pe experiența acumulată ca medic al Spitalului Rădăuți, dar și la Spitalul Județean Suceava, Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” București, cercetător la Spitalul „Victor Babeș” București, Spitalul „Agrippa Ionescu” București, rezident la spitalele Colentina, Spitalul „Sf. Parascheva”  din Iași ca alternativă a unui sistem care astăzi pare decis să negocieze, viitorul spitalului și al nostru.

„Medicina viitorului înseamnă prevenție, educație în sănătate, profesionalism, pregătire și expertiză medicală. Eu unul nu am acceptat zicala ”știți, suntem la Rădăuți”. Am promovat, de la sosirea mea, medicina preventivă, medicamentele de ultimă generație, igiena în spital prin respectarea normelor, am participat la linia de gardă a secției de medicină interna atunci când doar trei colegi rămăseseră disponibili și spitalul risca să piarda gradul IV”, subliniază medicul.

 

El și-a exprimat convingerea că transparența totală va genera beneficii evidente pentru comunitatea locală motiv pentru care invită locuitorii să participe, în calitate de observatori, la acest concurs de proiecte.

Potrivit procedurilor, cei interesați trebuie să transmită până la data de 26.04.2017, ora 14.00, pe adresa de e-mail [email protected], solicitarea de participare, cu precizarea numelui și prenumelui și cu eventualele întrebări pe care vor să le adreseze candidaților în legătură cu proiectul lor de management.

În prezent, managerul interimar al Spitalului Municipal din Rădăuți este Traian Andronachi, numit în funcție în vara anului trecut.(N.B.)

 


Intră acum și în grupul de