Intră acum și în grupul de
O delegaţie a Consiliului Judeţean Suceava participă în aceste zile la manifestările organizate la Augsburg pentru aniversarea a 20 de ani de la semnarea protocolului de colaborare între Schwaben şi Suceava și Cernăuți.
Marți seara, exact la 20 de ani de la semnarea protocolului, a fost organizat un eveniment de evocare a Parteneriatului și o dezbatere cu tema „Europa fără frontiere. Suntem împreună” în care reprezentanţii regiunilor partenere au făcut o trecere în revista a proiectelor realizate şi au menţionat o serie de propuneri şi angajamentul pentru că parteneriatul să continue şi să se dezvolte.
De menționat este că „sufletul” acestui parteneriat, cel care a acționat pentru realizarea proiectelor importante și care a luptat pentru păstrarea acestei cooperări între regiunea Schwaben și Bucovina, Otto Hallabrin, directorul Institutului Bukowina din Augsburg, cetățean de onoare al județului Suceava, a fost onorat pentru activitatea lui mai ales că în acest an el va ieși la pensie.
Din partea Consiliului Județean Suceava a fost prezent ca șef al delegației vicepreședintele instituției Gheorghe Niță care a transmis salutul președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care nu a putut participa la această aniversare în condițiile în care este, miercuri, gazda președintelui României, Klaus Iohannis.
Niță a mulțumit președintelui regiunii Schwaben, Jurgen Reichert, pentru că a oferit posibilitatea regiunilor partenere să vină la Augsburg cu specialiști din șase domenii pentru întâlniri pe domenii de activitate.
Vicepreședintele CJ Suceava a evocat personalitatea fostului președinte al Regiunii Schwaben, Georg Simnacher, pe care l-a numit „ctitorul parteneriatului” care a ajutat oameni din județul Suceava atât prin prisma funcției politice, dar și prin implicare emoțională și materială personală.
Niță a mai declarat că parteneriatul aniversat este unul de succes și a adus beneficii tuturor părților și a fost un exemplu în procesul de dezvoltare a Europei așa cum și-a propus încă de la semnare.
Vicepreședintele CJ Suceava a salutat și decizia UE de ridicare a regimului de vize pentru cetățenii Ucrainei ceea ce va determina ca autoritățile sucevene să facă mai multe demersuri în vederea extinderii Vămii Siret, dar și deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei închise din 2010.
El a mai spus că trebuie făcute demersuri pentru deschiderea unei curse aeriene Suceava-Munchen și a anunțat că în luna august vor fi sărbătoriți 20 de ani de parteneriat la Suceava.(N.B.)
Intră acum și în grupul de