Intră acum și în grupul de
Cea de a patra zi a campaniei “Porţi deschise” derulată de DGASPC Suceava a debutat cu o vizită la Centrul Maternal Suceava din cadrul Serviciilor de protecţie în regim de urgenţă a cuplului mamă-copil Suceava, în cadrul căreia au fost prezentate serviciile oferite beneficiarilor, dar şi o expoziţie cu produse hand-made realizate de mămicile din acest centru.
Coordonatorul Serviciilor de protecţie în regim de urgenţă a cuplului mamă-copil Suceava, psihologul Cristina Croitorescu, a declarat că Centrul Maternal Suceava a fost înfiinţat în anul 2002, iar cel din Gura Humorului în anul 2008, primul având o capacitate de 8 locuri, iar cel de-al doilea de 10 locuri.
Croitorescu a spus că acest centru participă pentru prima dată la Campania “Porţi deschise” arătând că în cadrul celor două centre maternale sunt furnizate servicii în sistem rezidenţial şi sunt asigurate condiţii de îngrijire cuplurilor mamă-copil aflate în situaţii de risc.
“Doresc ca activitatea noastră să fie cunoscută, iar eventualii beneficiari să ştie că existăm şi că-i putem ajuta, că le acordăm servicii, îi susţinem, facem tot ce putem pentru binele lor, împreună cu DGASPC Suceava” a mai spus Croitorescu.
Ea a adăugat că beneficiarele celor două centre maternale sunt ajutate şi consiliate pentru a depăşi situaţia de criză, pentru a-şi găsi un loc de muncă sau pentru a-şi continua studiile liceale sau universitare, dar şi pentru prevenirea abandonului copiilor.
Croitorescu a spus că cele mai multe cazuri se finalizează cu reintegrarea mamă-copil în familie, în comunitate.
Croitorescu a precizat că în cursul anului trecut patru minore au beneficiat de servicii furnizate în cadrul celor două centre maternale, iar de la începutul acestui an şi până în prezent au fost tot patru minore.
Ea a prezentat şi mini-expoziţia cu obiecte hand-made realizate de mame, beneficiare ale Centrului Maternal Suceava.
Una dintre beneficiarele Centrului Maternal Suceava a declarat că se află aici de aproape şase luni şi că este mulţumită de condiţiile şi serviciile oferite.
Ea a spus că se bucură de sprijinul personalului din centru şi că a fost ajutată să înveţe cum să îmbăieze copilul, cum să-l îmbrace, să-l hrănească şi cum să îi poarte de grijă.
Tânăra mămică a spus că a învăţat “foarte multe” în centrul maternal despre cum să se gospodărească sau cum să prepare hrana, adăugând că până să ajungă aici nu ştia să gătească.
Directorul executiv al DGASPC Suceava, Nadia Creţuleac, a mulţumit reprezentanţilor unor instituţii şi fundaţii partenere, dar şi colegilor din instituţie care au răspuns invitaţiei de a participa la activităţile incluse în programul Campaniei „Porţi deschise”.
Creţuleac a spus că în programul zilei de joi sunt prevăzute activităţi de prezentare a serviciilor oferite beneficiarilor şi la Complexul Terapeutic Blijdorp România- “O nouă viaţă” Suceava, la Casele de tip familial Şcheia şi Mihoveni, precum şi la CRRN “O nouă şansă” Todireşti şi CRRN Costâna.
Ea a precizat că în ultima zi a Campaniei “Porţi deschise” sunt organizate activităţi sportive şi vor fi prezentate activităţi de terapie ocupaţională la Complexul de servicii pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului, iar la CRRN Sasca Mică sunt organizate activităţi de creaţie în cadrul atelierelor de lucru, în programul zilei de vineri fiind prevăzute vizite şi la Casa de tip familial”Sf. Gheorghe” Dolhasca şi la Complexul de Servicii pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni, unde sunt organizate mai multe activităţi, respectiv concurs de costume, prezentarea serviciilor oferite, expoziţie de obiecte decorative, etc.
De precizat este că cea de a III-a ediţie a Campaniei “Porţi deschise” se derulează în perioada 8-12 mai 2017.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de