Intră acum și în grupul de
Noua Maternitate Fălticeni, realizată cu fonduri alocate de autorităţile locale, a fost inaugurată, vineri, în prezenţa ministrului Sănătăţii, Florian Bodog.
Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat în cadrul festivităţii de inaugurare a Maternităţii Fălticeni că tot ceea ce s-a realizat aici se datorează unei munci de echipă şi după retrocedarea în 2008-2009 a spaţiului în care a funcţionat vechea maternitate s-au căutat soluţii pentru găsirea unei alte clădiri.
El a mulţumit tuturor “celor care au trudit” pentru realizarea investiţiei de la Maternitatea Fălticeni.
“Astăzi suntem foarte aproape de a deschide o maternitate nouă la Fălticeni, o maternitate aşteptată de întreaga zonă, nu numai de populaţia municipiului. Suntem o zonă foarte densă, cu 150 000 de locuitori care sunt arondaţi la servicii medicale de sănătate la Fălticeni”, a spus Coman.
El a mulţumit ministrului Sănătăţii pentru sprijin arătând că în acest an au fost alocate 7 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Spitalul municipal Fălticeni.
“Vreau să spun că tot ceea ce se întâmplă astăzi la Fălticeni poate constitui un început pentru alte investiţii, pentru că am demonstrat că se poate”, a spus primarul Fălticeniului, Cătălin Coman.
Managerul Spitalului municipal Fălticeni, medicul Vlad Morariu, a dat asigurări că cetăţenii arondaţi acestei unităţi spitaliceşti vor primi servicii medicale de înaltă calitate, în condiţii hoteliere foarte bune şi în condiţii de siguranţă.
“Vreau să vă comunic că toate piesele de mobilier şi aparatura medicală care a fost adusă de la vechea maternitate către noua maternitate au fost igienizate, dezinfectate. Mâine, în prezenţa reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică vom face prima nebulizare generală, cu dezinfectant cu grad înalt de dezinfecţie, în toate încăperile maternităţii, iar a doua zi se va face a doua tură de dezinfecţie a tuturor spaţiilor şi se vor recolta probe din oxigen, apă şi din toate încăperile. Vom aştepta şapte zile rezultatele pe aceste probe, dacă vor fi negative nu va mai fi nici un motiv să nu primim autorizaţia sanitară de funcţionare şi să începem efectiv activitatea”, a explicat Morariu.
El a mulţumit ministrului Sănătăţii pentru participarea la festivitatea de inaugurare a noului sediu al Maternităţii Fălticeni şi pentru ajutorul acordat cetăţenilor acestei zone în sprijinirea construcţiei clădirii Spitalului municipal Fălticeni.
Totodată, managerul Spitalului municipal Fălticeni a mulţumit şi personalului maternităţii care a muncit mult în ultimele zile pentru aducerea spaţiului la stadiul actual.
Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat că noua Maternitate din Fălticeni este o unitate medicală modernă, pe care “multe municipii nu o au şi şi-ar dori-o”.
“Am văzut personal medical emoţionat, unii apropiindu-se de vârsta pensionării şi nu aveau speranţa că vor lucra vreodată în asemenea condiţii. Le urez mult succes în continuare şi să aibă satisfacţia muncii lor!”, a spus Adomnicăi.
Ea a subliniat că toate procedurile de autorizare se vor realiza sub stricta supraveghere a personalului din cadrul DSP.
„Ceea ce ne dorim cu toţi este să se finalizeze cât mai curând, astfel încât beneficiarii serviciilor medicale să se mute cât mai repede şi să se audă cât mai curând scâncete de copil în această maternitate”, a mai spus prefectul de Suceava adăugând că prezenţa ministrului Sănătăţii la inaugurarea noului spaţiu reprezintă o garanţie că şi demersurile ulterioare pentru finalizarea tuturor investiţiile necesare pentru realizarea celor mai depline condiţii de siguranţă şi de calitate pentru cetăţenii din zonă vor fi asigurate.
Prezent la festivitatea de inaugurare a noii Maternităţi Fălticeni, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că în realizarea acestei investiţii de la Maternitatea Fălticeni Ministerul Sănătăţii nu s-a implicat, iar meritul total aparţine autorităţilor locale.
“Ministerul Sănătăţii a alocat bani pentru spitalul care-l aveţi în construcţie pentru finalizare. Acesta a fost unul dintre criteriile de alocare de bani, după cum ştiţi, noi nu am avut foarte mulţi bani în acest an la Ministerul Sănătăţii şi atunci am făcut nişte criterii foarte clare şi am pus finalizarea investiţiilor în prim plan. Finalizăm investiţiile care au început, mi se pare logic acest lucru, şi am alocat bani pentru conformarea spitalelor judeţene pentru autorizări. Acesta este şi motivul pentru care Spitalul Judeţean Suceava a primit bani pentru a-şi organiza Staţia de Sterilizare”, a spus Bodog.
El a felicitat autorităţile locale şi personalul medical pentru realizarea acestei investiţii, un loc în care copiii „vor vedea pentru prima dată lumina”.
“Eu cred că este un pas important pentru membrii comunităţii dumneavostră”, a subliniat ministrul Sănătăţii care a dat asigurări că atât pacienţii maternităţii, cât şi personalul care lucrează aici vor fi în siguranţă şi că vor fi respectaţi toţi paşii până la deschiderea unităţii.
“Nu e pentru prima dată când în jurul unei unităţi medicale se naşte un scandal, pentru că presa are nevoie de ştiri, eu când am venit la Ministerul Sănătăţii primul lucru care mi s-a spus la deschiderea Centrului de Arşi e că în pereţi sunt bacterii, că nu s-a făcut dezinfecţie, că nu s-au ars pereţii înainte de a se începe reabilitarea Spitalului de Arşi, însă, în acelaşi timp, în fiecare noapte primeam mesaje că sunt arşi care nu au unde să fie preluaţi. Am discutat cu reprentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, i-am trimis acolo, au fost şi au luat probe de repetate ori. După cum vedeţi asigurăm asistenţă medicală pentru arşi în Bucureşti în condiţii foarte bune. Nu s-a întâmplat nimic, lucrurile merg bine şi acelaşi lucru va fi şi aici. Eu sunt convins că domnii primar şi manager îşi dau tot interesul, eu sunt convins că personalul medical care îşi desfăşoară activitatea aici este dedicat, pentru că suntem la 20 de kilometri de Suceava şi, în general, spitalele judeţene îşi atrag personalul medical şi medicii, şi cei care lucrează la 20-30 de kilometri de spitalul judeţean fac asta din plăcere şi vocaţie”, a mai spus Bodog.
La inaugurare au participat pe lângă personalul medical, directorul DSP Suceava, Andrei Ianovici, dar și senatorul PSD Ioan Stan.
Reamintim că DSP Suceava a declanșat o anchetă privind modul defectuos în care a fost mutată, aparatura medicală, din vechea clădire a Maternității Fălticeni, în noua clădire, fiind transportată cu remorca unui tractor.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de