Echipajul Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni și cel al Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava s-au calificat pentru etapa interjudețeană a Concursului „Cu viaţa mea apăr viaţa”


Intră acum și în grupul de

Sala de Sport din comuna suceveană Dumbrăveni a găzduit sâmbătă, 27 mai a.c., începând cu ora 09:00, etapa judeţeană a concursului cercului de elevi „Cu viaţa mea apăr viaţa”, cu tematică de protecţie civilă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU ”Bucovina” Suceava, plt.adj. Alin Găleată, la competiţie au participat echipaje de elevi, atât din ciclul gimnazial, cât şi cel liceal, de la Şcoala Gimnazială nr.6 Suceava, Şcoala Gimnazială „Luca Gavril” Drăguşeni, Şcoala Gimnazială nr.6 „Ioan Ciurea” Fălticeni, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava şi Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni.

”Prin parcurgerea probei teoretice, elevii au arătat că au cunoştinţe referitoare la situaţiile de urgenţă, iar după probele practice tinerii participanţi au demonstrat că nu duc lipsă nici de îndemânare, curaj şi spirit de echipă.

Probele practice au constat în <Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 de metri> şi <Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat>”, a arătat Găleată.

Evenimentul s-a încheiat cu festivitate de premiere, în cadrul căreia participanţii au fost felicitaţi pentru cunoştinţele teoretice şi practice, implicarea şi spiritul de fairplay de care au dat dovadă, echipele clasate pe primele locuri fiind recompensate cu diplome şi cupe.

La gimnaziu, locul I a fost adjudecat de echipajul Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, urmat de Şcoala Gimnazială nr.6 Suceava şi Şcoala Gimnazială „Luca Gavril” Drăguşeni. Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava a ocupat primul loc la concursul liceenilor. Pe locul II s-a clasat Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, iar pe locul III Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni.

”Echipele clasate pe locul I, atât de la gimnaziu, cât şi de la liceu, s-au calificat pentru etapa interjudeţeană, care va avea loc în luna iunie, în municipiul Iaşi, de unde sperăm că se vor întoarce cu punctaje care să le asigure accederea la faza naţională a competiţiei.

Acest concurs, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava şi Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, are un caracter educativ în domeniul situaţiilor de urgenţă şi se organizează în scopul dezvoltării capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă, precum şi în scopul promovării în rândul elevilor a atitudinilor şi comportamentelor corespunzătoare”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava. (Irina Lițu)


Intră acum și în grupul de