Intră acum și în grupul de
Salvați Copiii organizează miercuri, începând cu orele 10:30, la Muzeul Bucovinei, dezbaterea ”Protecția copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate – aspecte legale și bune practici de intervenție”.
Potrivit președintelui Organizaţiei Salvaţi Copiii Filiala Suceava, Camelia Iordache, manifestarea reunește peste 60 de participanți, specialiști de formație interdisciplinară, atât din instituții de la nivel județean, cât și local, inclusiv din mediul rural, din județele Suceava, Neamț, Vaslui, Iași, Botoșani.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului ”Protecție si educație pentru copiii afectați de migrația pentru muncă în străinătate”, implementat de Salvați Copiii cu sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Ministerului Educației Naționale, în parteneriat cu inspectorate școlare județene, direcții generale de asistență socială și protecția copilului, servicii publice de asistență socială și școli, beneficiind de suportul financiar al THE VELUX FOUNDATIONS.
”Proiectul urmărește reducerea impactului negativ al migrației economice a părinților asupra copiilor rămași acasă, atât prin oferirea de servicii de intervenție directă pentru copii și persoanele în grija cărora au rămas/părinții acestora și de servicii de consiliere și informare, prin intermediul serviciului gratuit de consiliere telefonică și online și campaniilor de informare, cât și prin activități destinate facilitării implementării legislației”, a explicat Camelia Iordache.
Statisticile oficiale ale Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție cu privire la copiii cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate au înregistrat o creștere semnificativă în ultima perioadă, de la 85.000 de copii în decembrie 2015 la peste 95.000 în decembrie 2016.
În Regiunea de dezvoltare Nord-Est, potrivit datelor Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, numărul copiilor care au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate este de 32.076.
Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate face necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii. Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas aceștia, începând cu anul 2010, prin intermediul a 17 programe locale. În toată această perioadă, specialiștii Salvați Copiii – psihologi, asistenți sociali și cadre didactice – au dezvoltat și validat bune practici de intervenție psihologică, socială și educațională. (Irina Lițu)
Intră acum și în grupul de