Intră acum și în grupul de
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, economist Vasile Rîmbu, a declarat că prima probă a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director de îngrijiri medicale şi de director financiar-contabil este prevăzută pentru data de 14 iunie, urmând ca în următoarele două zile, în funcţie de numărul candidaţilor înscrişi, să se desfăşoare şi celelalte două probe.
Rîmbu a spus că mandatele de trei ani ale actualilor directori de îngrijiri medicale şi financiar-contabil, Doina Chirap şi Constantin Boliacu, expiră în cursul lunii iunie, iar SJU Suceava a scos la concurs cele două posturi vacante.
El a precizat că proba de susţinere a proiectului managerial se va desfăşura în 14 iunie, iar în datele de 15 şi 16 iunie vor avea loc testul-grilă şi proba interviului.
Rîmbu a mai spus că la acest concurs încă nu s-a înscris până miercuri nici un candidat pentru cele două posturi vacante, menţionând că nu a expirat perioada de depunere a dosarelor de înscriere.
“Din punct de vedere al managementului spitalului aşteptăm cu nerăbdare completarea echipei în scopul organizării tuturor acţiunilor şi activităţilor specifice reacreditării spitalului”, a subliniat Rîmbu.
Intră acum și în grupul de