Intră acum și în grupul de
La Shopping City Suceava va avea loc sâmbătă, 10 iunie a.c., începând cu orele 15.00, cea de a IV-a ediție a Concursului Judeţean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei”.
Competiția este organizată de Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din Sistemul de Protecţie a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” şi Shopping City Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Palatul Copiilor Suceava, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și Asociația “Alecs Group”.
Potrivit organizatorilor, concursul se va desfăşura pe următoarele secţiuni: primar, gimnaziu și liceu.
”La concurs sunt așteptați toţi elevii de vârste şcolare din sistemul de învățământ și din sistemul de asistență socială din județul Suceava, cu condiţia să aibă abilităţi vocale şi talent muzical”, arată organizatorii.
Premiile vor fi oferite de sponsorii concursului pentru concurenţii finalişti, astfel: Locul I: ciclurile primar, gimnazial şi liceal; Locul II: ciclurile primar, gimnazial şi liceal; Locul III: ciclurile primar, gimnazial şi liceal.
Înscrierile se fac până la data 9 iunie a.c. pe adresa de e-mail: [email protected] în scris, cu numele și prenumele formației/elevilor, denumirea repertoriului pe care-l va interpreta. Relații la telefon: 0743203716.
Concursul este sprijinit de sponsorii: Shopping City – Suceava, S.C. Ferovali din Șcheia, Grupul de Firme Orizont Suceava, Alka România. (I.L.)
Intră acum și în grupul de