Comercializarea materialelor lemnoase în Piaţa Vereşti a fost suspendată pe o perioadă nedeterminată


Intră acum și în grupul de

Garda Forestieră Suceava a retras societăţii care emitea documentele cu regim special de însoţire a transporturilor de materiale lemnoase vândute în Piaţa Vereşti Acordul de distribuire şi utilizare a formularelor documentelor cu regim special, din cauză că autorizaţia de funcţionare a pieţei a expirat, iar operatorul economic respectiv nu mai avea dreptul să elibereze acele documente cu regim special.

Inspectorul şef al Gărzii Forestiere Suceava, ing. Mihai Găşpărel, a precizat, joi, că reprezentanţii instituţiei au efectuat verificări specifice în Piaţa Vereşti, în domeniul activităţii de comercializare a  materialelor lemnoase.

În urma acestor verificări s-a constatat că autorizaţia de funcţionare a pieţei a expirat, iar operatorul economic a continuat să emită documente cu regim special timp de două luni de zile, fără să mai aibă acest drept.

“Deoarece s-au constatat unele deficienţe în derularea acestei activităţi, s-a decis retragerea Acordului de distribuire şi utilizare a formularelor documentelor cu regim special al societăţii care emite documentele cu regim special de însoţire a transporturilor de materiale lemnoase comercializate în piaţă. În aceste condiţii, sfătuim persoanele fizice sau juridice interesate de activităţile de comerţ cu materiale lemnose din acestă piaţă, să evite deplasările în acest scop în respectiva locaţie”, a spus Găşpărel.

El a menţionat că în Piaţa Vereşti este suspendată activitatea de comercializare a materialelor lemnoase  până la stabilirea unei soluţii care să întrunească condiţiile legale de autorizare a pieţei.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de