Festivitatea de premiere a elevilor participanți la Proiectul „Ajutor la teme”, aflat în al șaptelea an consecutiv de desfăşurare


Intră acum și în grupul de

Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava anunţă desfăşurarea festivităţii de premiere a elevilor participanţi la proiectul “Ajutor la teme”, vineri, 16 iunie, la ora 12.00, la Sala de Artă “Elena Greculei” a bibliotecii.

Potrivit managerului Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuș, beneficiarii proiectului „Ajutor la teme”, aflat în al șaptelea an consecutiv de desfăşurare,  sunt 42 de copii şi tineri instituţionalizaţi în trei centre de plasament sucevene: „Colţ Alb”, „Micul Prinţ” şi „Speranţa”.

”Prin acordarea unor meditaţii săptămânale la 9 materii şcolare, asigurate de 57 de profesori și studenți voluntari, s-a urmărit îmbunătăţirea situaţiei şcolare a elevilor, reducerea diferenţelor de şanse faţă de colegii lor, proveniţi din familii normal constituite, dar şi ridicarea gradului de încredere în forţele proprii şi stimularea potenţialului intelectual.

Monitorizarea proiectului s-a făcut săptămânal de către iniţiatoarea şi coordonatoarea proiectului, Nicoleta Tipa de la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, în colaborare cu personalul celor trei centre de plasament.

La evaluarea finală s-a urmărit situaţia şcolară; astfel, copiii care au înregistrat cel mai mare progres al notelor la şcoală, răsplătind eforturile profesorilor voluntari şi ale organizatorilor, vor fi premiaţi de către Biblioteca Bucovinei în cadrul acţiunii din 16 iunie”, a explicat Cărăbuș.

El a mai precizat că proiectul vizează rezultate pe termen lung, educaţia fiind pentru orice copil punctul de plecare în realizarea socio-profesională ca adult.

”Un mic ajutor, venit la momentul potrivit, poate schimba viaţa unui om. Din acest motiv, dacă avem sprijinul profesorilor, proiectul „Ajutor la teme” va continua şi în anii următori”, a mai arătat managerul Bibliotecii Bucovinei. (Irina Lițu)

 


Intră acum și în grupul de