Spitalele care au secţii de obstetrică-ginecologie şi neonatologie pot transmite DSP Suceava solicitarea de evaluare a acestora dacă doresc încadrarea într-un alt nivel de ierarhizare


Intră acum și în grupul de

Direcţia de Sănătate Publică Suceava a transmis adrese spitalelor din judeţ pentru a comunica autorităţilor sanitare dacă doresc încadrarea într-un alt nivel de ierarhizare a maternităţilor, urmând ca în acest sens să fie evaluate ulterior.

Directorul adjunct al DSP Suceava, medicul Cătălina Zorescu, a declarat că pe site-ul instituţiei a fost publicat Ordinul MS nr. 427/ 2017 privind constituirea consiliilor de experţi pentru evaluarea secţiilor, compartimentelor de obstetrică-ginecologie şi nou-născuţi din sistemul public şi privat, precum şi chestionarele aferente.

Ea a menţionat că DSP Suceava a transmis adrese spitalelor sucevene care au maternităţi prin care solicită să fie comunicat, până în data de 22 iunie 2017, decizia conducerii unităţii privind oportunitatea evaluării secţiilor şi compartimentelor de obstetrică-ginecologie şi neonatologie în cazul în care doresc încadrarea maternităţii la un alt nivel de ierarhizare.

Medicul sucevean a precizat că, potrivit Ordinului MS nr.427/ 2017, la nivel judeţean se constituie Consiliul de experţi format din preşedinte- directorul executiv al DSP, vicepreşedinte- directorul adjunct al DSP, iar în calitate de membri sunt desemnaţi angajaţi ai DSP cu atribuţii privind sănătatea mamei şi copilului, cu atribuţii privind serviciile medicale spitaliceşti, precum şi cu atribuţii privind inspecţia sanitară de stat, în timp ce secretarul este desemnat de consiliul respectiv.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de