Apa din peste jumătate din fântânile şi izvoarele din 33 de localități sucevene necorespunzătoare chimic sau bacteriologic


Intră acum și în grupul de

Calitatea apei din fântânile publice şi izvoarele administrate de 33 de primării din judeţul Suceava a fost monitorizată în anul 2016 de Direcţia de Sănătate Publică Suceava în urma încheierii de contracte cu aceste administraţii publice locale, prin prelevarea a aproape 300 de probe de apă, iar în urma efectuării determinărilor a rezultat că peste jumătate dintre acestea erau necorespunzătoare fie din punct de vedere chimic, fie bacteriologic.

Directorul adjunct al DSP Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că inspectorii sanitari au recoltat anul trecut 292 de probe de apă din fântâni şi izvoare aflate pe raza a 33 de comune şi oraşe din judeţul Suceava, iar în urma efectuării determinărilor chimice şi microbacteriologice s-a constatat că 53,4 la sută dintre probe sunt necorespunzătoare.

Medicul sucevean a arătat că determinările chimice pe probele de apă recoltate au evidenţiat prezenţa nitraţilor peste limita maximă admisă la majoritatea probelor, cu excepţia celor recoltate din zona de munte, iar în urma determinărilor microbacteriologice s-a constatat că 81 la sută dintre probele recoltate erau necorespunzătoare.

Zorescu a evidenţiat buna colaborare cu Primăria Vatra Dornei, care a înţeles necesitatea acţiunii de verificare a calităţii apei din fântânile publice şi izvoare, dat fiind faptul şi că municipiul are statutul de staţiune, dar şi pentru că aici există mai multor izvoare de apă.

Ea a precizat că la Vatra Dornei au fost recoltate 60 de probe de apă din izvoarele aflate în administrarea primăriei, iar în urma analizelor s-a constatat că o treime dintre acestea erau necorespunzătoare.

Directorul adjunct al DSP Suceava a spus că rezultatele analizelor de laborator privind calitatea apei sunt comunicate primăriilor cu care DSP Suceava are încheiate contracte, iar administraţiile locale au obligaţia să informeze populația, prin montarea unor afişe în  loc vizibil, că apa din izvor sau din fântână nu este potabilă.

În cazul fântânilor, dacă apa este necorespunzătoare din punct de vedere chimic şi bacteriologic, primăriile pot adopta măsuri de curăţare şi dezinfecţie, după care se procedează la o nouă recoltare de probe de apă pentru determinarea calităţii, iar în situaţia în care rezultatele sunt corespunzătoare, apa poate fi consumată, în timp ce în cazul izvoarelor procedurile de decontaminare sunt mai dificile şi mai costisitoare, a explicat Zorescu.

Medicul epidemiolog Cătălina Zorescu a spus că pentru determinarea calităţii apei costul testării unei probe poate ajunge până la 200 de lei.

Zorescu a mai spus că sunt primării ale unor comune din judeţ care au în administrare de la trei până la 20 de fântâni publice.

Ea a subliniat necesitatea acestor determinări privind calitatea apei din fântânile şi izvoarele aflate în administrarea primăriilor, în condiţiile în care, conform datelor furnizate de ACET,  doar 31 la sută din totalul locuitorilor județului Suceava se aprovizionează cu apă potabilă provenită din sistemul centralizat, prin cele 33 de stații de tratare a apei autorizate sanitar.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de