Universitari suceveni, formatori pentru 30 de profesori de Istorie și de Limba română din nordul Bucovinei


Intră acum și în grupul de

Doi universtari suceveni, prof. univ. dr. Rodica Nagy și prof. univ. dr. Ștefan Purici, au susțiut, în perioada 23-25 iunie, cinci cursuri de formare continuă pentru 30 de profesori de Istorie și de Limba română din nordul Bucovinei (Ucraina).

Potrivit unui comunicat al USV, în perioada 23-25 iunie, la Centrul pentru Pregătire Continuă a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, situat în Vatra Dornei, a avut loc un Stagiu de formare continuă pentru profesorii de Istorie și de Limba română din nordul Bucovinei (Ucraina), sub coordonarea prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector cu Imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană al USV.

Astfel, la stagiu au participat cadre didactice din învățământul preuniversitar, 16 de limba și literatura română și 14 de istorie, din școlile cu predare în limba română din regiunea Cernăuți.

Stagiul de formare a a debutat cu un curs comun intitulat „Istorie și civilizație românească în context european” susținut de prof. univ. dr. Rodica NAGY și prof. univ. dr. Ștefan PURICI.

Programul de formare a continuat cu alte patru cursuri structurate pe două module de studiu, istorie și filologie, susținute în paralel de cei doi lectori: „Dezbateri istoriografice contemporane: între fapte și mituri”, „Istoria Bucovinei: perspective de abordare” și, respectiv, „Dinamica lexicului românesc: teorie și aplicații didactice și Normele limbii române literare. Prezent și perspective”.

 

„Lectorii și cursanții au interacționat în cadrul discuțiilor privitoare la curricula pentru cele două discipline, noile abordări didactice, modalități de predare și evaluare tradiționale și moderne, statutul cadrului didactic în România și Ucraina”, se precizează în comunicatul USV.

Sursa citată a mai arătat că stagiul de formare organizat de USV a cuprins și o aplicație practică la câteva din obiectivele istorice și turistice din județul Suceava, cursanții deplasându-se la Mănăstirea Moldovița, Muzeul Oului din Vama și la Muzeul de Științe ale Naturii și Cinegetică din Vatra Dornei.

Conform reprezentanților USV, cursurile au fost organizate la solicitarea Institutului Postuniversitar de Perfecționare a Cadrelor Didactice din Regiunea Cernăuți, reprezentat în cadrul stagiului de doamna Lilia Hovornean, profesor metodist, și a Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, reprezentat de profesorul Arcadie Moisei, inspector-şef al Departamentului pentru Învăţământ. Stagiul s-a derulat în cadrul Acordului de colaborare între USV și Institutul de Perfecționare din Cernăuți, încheiat în februarie 2015, și în conformitate cu acțiunile prevăzute în Programul de activități pentru anii 2015-2018.

„Considerând că într-o plină criză de identitate națională și europeană rolul comunității academice dintr-o anumită regiune devine esențial, USV își asumă poziția de mediator în contextul noilor realități din mediul socio-politic, cultural și educațional, dar și de formator pentru colegii cadre didactice din alte instituții de învățământ de dincolo de granițe. Totodată, prin astfel de activități, USV îşi propune să consolideze legăturile cu etnicii români din nordul Bucovinei”, a mai arătat sursa citată.

(Mihaela Tcaciuc)

 

 


Intră acum și în grupul de