Intră acum și în grupul de
Un grup de israelieni, însoțit de rabinul Iosif Wasserman care participă în acest an la acțiunea „Marșul vieții” a vizitat mai multe obiective din municipiul Suceava și a fost primit de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
Flutur a spus că a primit, miercuri, un grup din Israel, împreună cu rabinul Iosif Wasserman și prof. Sorin Golda, Președintele Comunității Evreiești Suceava.
Potrivit acestuia, grupul a vizitat Sinagoga din Suceava, Muzeul Satului Bucovinean și Cetatea de Scaun a Sucevei.
El a spus că a mulțumit comunității evreiești pentru aportul adus la dezvoltarea zonei arătând că în urma cu 80 de ani, doar în municipiul Suceava populația evreiască era de peste 20%, fiind o comunitate activă.
„Am prezentat date și câteva obiective care merită vizitate în județul Suceava: sinagogile de la Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Siret, cimitirele evreiești, cel mai vechi fiind cel din Suceava din secolul XV”, a spus Flutur.
El a adăugat că la Muzeul Satului Bucovinean, grupul a apreciat frumusețea arhitecturii locale și a dotărilor de aici, iar în încheiere au vizitat Cetatea de Scaun a Sucevei, unde, cei care au mai vizitat-o au fost plăcut surprinși de modul în care a fost reabilitată, având cuvinte de apreciere față de cum arată acest obiectiv.
„I-am invitat să revină și să stea mai mult timp aici pentru a cunoaște mai bine județul Suceava, și Bucovina. Rabinul Iosif Wasserman și Președintele Comunității Evreiești Suceava, prof. Sorin Golda au transmis mulțumiri autorităților județene și locale pentru sprijin și au promis că, în perioada următoare, vor promova obiectivele din județul Suceava pentru a veni aici cu mai multe grupuri, pentru mai multe zile”, a spus Flutur.
Rabinul Iosif Wasserman care a însoțit grupul este președintele Fundației pentru promovarea Iudaismului român în Israel pe tema acțiunii „Marșul vieții”.
Rabinul Iosif Wasserman este iniţiatorul “Marşului vieţii”, menit să rememoreze pogromurile din Dorohoi și Iași și să comemoreze Holocaustul.
Prima acțiune a „Marșului vieții” a fost organizată în anul 2005.
Intră acum și în grupul de