Intră acum și în grupul de
Un agent de securitate la un bar din Fălticeni a fost trimis în judecată de procurori pentru purtare abuzivă.
Astfel, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au înaintat, marți, Judecătoriei Fălticeni cauza în care s-a dispus trimiterea în judecată a lui Ionuț Drilea pentru două infracţiuni de „purtare abuzivă”.
În urma anchetei procurorii au stabilit că în seara zilei 11.05.2016, în jurul orelor 22.15 – 22.30, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca agent de securitate la un bar de pe raza municipiului Fălticeni, Drilea ar fi exercitat acte de violenţă asupra a doi bărbați, cărora le-a aplicat lovituri cu pumnii în zona toracică, a capului, uneia dintre acestea şi cu bastonul din dotare în zona capului, acte de violenţă care au cauzat unei persoane vătămate leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare un nr. de 7-9 zile îngrijiri medicale.
Agresiunea a fost generată de faptul că unul dintre cei doi a răsturnat din greşeală un raft din plastic, lucru pe care şi l-a asumat angajându-se să achite contravaloarea bunului odată cu plata consumaţiei, fără a avea manifestări violente.
Intră acum și în grupul de