Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, cea mai cautată facultate din cadrul USV după prima săptămână de înscrieri la admitere. Foarte puțini candidați la Inginerie Mecanică


Intră acum și în grupul de

Aproape o mie de absolvenți de liceu care au promovat examenul de Bacalaureat și-au depus dosarele în vederea înscrierii la concursul de admitere organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.

 

Potrivit statisticilor USV, după prima săptămână de înscrieri la admitere, cei mai mulți candidați și-au exprimat intenția de a studia la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică. La polul opus, cu cele mai puține cereri se află Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management.

Astfel, după primele cinci zile de înscrieri, cele mai multe dosare de admitere pentru studiile de licență, la forma de învățământ la zi, au fost depuse la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, care a scos la concurs 170 de locuri fără taxă și 475 de locuri cu taxă.

Pentru cele nouă specializări din cadul FSEAP s-au înscris 197 de candidați care și-au exprimat 574 de opțiuni.

O altă facultate foarte căutată este și cea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, unde sunt disponibile pentru viitorii studenți 221 de locuri fără taxă și 127 de locuri cu taxă, distribuite pe șase specializări. La această facultate s-au înscris 151 de absolvenți de liceu, care au completat 392 de opțiuni.

Tot printre cele mai căutate facultăți din cadrul universității sucevene este și Facultatea de Drept și Științe Administrative, unde s-au înscris 131 de candidați, care și-au exprimat 151 de opțiuni, pentru cele 50 de locuri bugetate și 185 de locuri cu taxă disponibile la trei specializări.

Mulți tineri au optat și pentru Facultatea de Științe ale Educației, unde s-au înscris 125 de candidați, cu tot atâtea opțiuni, pentru cele 42 de locuri fără taxă și 58 de locuri cu taxă, dar și pentru Facultatea de Educație Fizică și Sport, unde au fost depuse 109 dosare de la 101 candidați, pentru cele 112 locuri disponibile la învățământul bugetat și 83 de locuri cu taxă.

În topul preferințelor urmează Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, unde sunt disponibile 158 de locuri fără taxă și 184 de locuri cu taxă, iar după prima săptămână 99 de candidați și-au exprimat 163 de opțiuni.

La Facultatea de Istorie și Geografie sunt disponibile, pentru programele de licență, 145 de locuri bugetate și 140 de locuri cu taxă, distribuite pe cinci specializări, iar potrivit statisticilor după prima săptămână de înscrieri la concursul de admitere, 77 de candidați au completat 115 opțiuni.

Cele mai puține cereri de înscriere la facultate sunt la Inginerie Alimentară, unde s-au înscris 36 de candidați care au completat 108 opțiuni pentru cele 105 locuri bugetate și 60 cu taxă, la Silvicultură, unde s-au înscris 35 de candidați care au completat tot atâtea opțiuni, pentru cele 82 de locuri fără taxă și 68 de locuri cu taxă, dar și la Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management, unde doar 27 de candidați au completat 75 de opțiuni.

Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management a scos la concurs, în acest an, 90 de locuri bugetate și 30 de locuri cu taxă, distribuite pe trei specializări.

Astfel, după prima săptămână de înscrieri la admitere, pentru studiile de licență, la forma de învățământ la zi, s-au înscris 979 de candidați, ce și-au exprimat 1847 opțiuni. De menționat este că oferta USV cuprinde, în total, pentru admiterea la licență 1175 de locuri bugetate și 1410 locuri cu taxă.

Potrivit Calendarului de admitere, înscrierile pentru prima sesiune continuă până pe 21 iulie, probele de concurs urmând să se desfășoare în zilele de 20 și 21 iulie. Afişarea rezultatelor este programată pentru data de 21 iulie, iar depunerea contestaţiilor pentru data de 22 iulie, între orele 08.00 – 12.00. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 24 iulie, urmând ca înmatriculările să se desfășoare între 24 și 28 iulie, pe 28 iulie fiind afișate și rezultate finale.

De asemenea, candidații cu diplomă de bacalaureat/licență obținută în Republica Moldova se pot înscrie pentru admiterea din acest an de la USV în perioada 17-24 iulie, fără sâmbătă și duminică, probele urmând să aibă loc pe 24 și 25 iulie. Afişarea rezultatelor este programată în 25 iulie, depunerea contestaţiilor în data de 26 iulie, între orele 08.00 – 12.00, iar afişarea rezultatelor după contestaţii pe 26 iulie. Înmatriculările vor avea loc între 25 și 28 iulie. Rezultatele finale vor fi afișate pe 28 iulie.

Conform regulamentului de admitere la USV, cu excepția Facultăților de Educație Fizică și Sport și Ştiinţe ale Educaţiei, unde candidaţii vor susţine probe de aptitudini în vederea admiterii, la toate celelalte facultăți din cadrul USV admiterea se face exclusiv pe baza  mediei de la examenul de Bacalaureat și a unei note obținute la o probă scrisă din  cadrul examenului maturității, în funcție de facultate.

Informaţii despre Admiterea 2017 de la USV pot fi obţinute consultând pagina www.admitere.usv.ro.

(Mihaela Tcaciuc)

 


Intră acum și în grupul de